Regele Charles și-a pus masca sobră și a marcat doi ani de la moartea Reginei Elisabeta la Balmoral
Regele Charles și soția sa, Regina Camilla, au participat la slujba de duminică de la biserica la Crathie Kirk, unde afost omagiată mama monarhului, Regina Elisabeta.
Regele Charles a marcat doi ani de la moartea mamei sale la Crathie Kirk, în apropiere de moșia Balmoral, care a fost foarte iubită de Regina Elisabeta. Monarhul, în vârstă de 75 de ani, și soția sa, Regina Camilla, au fost conduși până la biserică pentru slujba de duminică, care a avut loc ieri după-amiază. Regele a purtat un costum gri închis, asortat cu o cravată neagră și burgundy, în timp ce Regina Camilla, 77 de ani, a purtat un costum roșu și verde, completat cu o pălărie asortată.
Deși a fost un an destul de turbulent pentru familia regală britanică, cu două diagnostice de cancer și o „problemă Sussex” continuă peste ocean, Regele Charles a rezistat pentru a duce mai departe monarhia, care pare a fi destul de „slăbită”. Potrivit unei surse, starea de sănătate a monarhului se îndreaptă în cele din urmă într-o direcție „extrem de pozitivă” și se spune că acesta se acomodează cu viața lui de rege.
Sunday Express susține că suveranului „îi este teribil de dor de mămica lui” și și-a dorit să marcheze trecerea ei în neființă printr-o ieșire la Crathie Kirk de pe domeniul Balmoral pentru reflecție și rugăciuni private. Nu au existat alte planuri oficiale de comemorare pentru această zi. „Au fost doi ani dificili”, a declarat sursa publicației britanice citate mai sus.
„Sănătatea sa se îmbunătățește și toate semnele sunt extrem de pozitive pentru un viitor puternic și sănătos. Îi lipsește teribil mămica lui, așa că este important pentru el să marcheze ziua în care a murit cu o reflecție liniștită și rugăciuni în biserică. Credința lui Charles rămâne puternică și este ceea ce l-a ajutat cu adevărat să-l ghideze în ultimii doi ani, în special în ultimele nouă luni”.
Regele Charles a trecut printr-un al doilea an dificil în calitate de suveran, atât el, cât și Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, fiind supuși unor tratamente pentru tipuri necunoscute de cancer.
Foto: Getty Images