Regele Charles și Regina Camilla în fața unui eveniment major. Un nou dineu de stat, cine vine la Palat
Regele și Regina îi vor găzdui pe împăratul Naruhito și pe împărăteasa Masako la sfârșitul acestei luni.
Palatul Buckingham a dat publicității noi detalii despre vizita de stat în Japonia, care va avea loc la sfârșitul acestei luni, scrie publicația HELLO!
Regele Charles și Regina Camilla îi vor găzdui pe împăratul Naruhito și împărăteasa Masako a Japoniei în perioada 25-27 iunie la Palatul Buckingham, la cererea guvernului.
Vizita de stat are loc cu o întârziere de câțiva ani. Era planificată pentru 2020, însă pandemia COVID a dat totul peste cap.
În cadrul evenimentului important, Regele și Regina Marii Britanii vor avea susținerea unor membri regali importanți: fiul moștenitor Prințul William și Ducii de Edinburgh.
Într-o nouă declarație, Palatul a anunțat: „Majestățile lor Împăratul și Împărăteasa Japoniei vor efectua o vizită de stat în Regatul Unit, ca oaspeți ai Majestății Sale Regele, de marți 25 până joi, 27 iunie 2024.
Majestățile lor Regele și Regina vor găzdui vizita de stat la Palatul Buckingham”.
Naruhito a devenit împărat al Japoniei în 2019
S-a confirmat că împăratul și împărăteasa Japoniei vor sosi pe aeroportul Stansted pe 22 iunie, cu trei zile înainte de vizita de stat.
Majestățile Lor vor fi întâmpinate de Excelența Sa domnul Hajime Hayashi, Ambasadorul Japoniei. Vicontele Brookeborough KG, Lord-in-Waiting, va saluta Majestățile Lor în numele Regelui.
Înainte de începerea vizitei de stat propriu zise , împăratul va avea un program privat de angajamente, inclusiv vizite la Casa Japoniei și Bariera Tamisa.
Prințesa de Wales nu va participa la vizita de stat
În prima zi a vizitei oficiale, Prințul de Wales - care a avut grijă de Prințesa Kate și de cei trei copii ai lor în timpul tratamentului împotriva cancerului prințesei - îi va saluta pe Împăratul și Împărăteasa Japoniei, la hotelul lor.
Prințul William, în vârstă de 41 de ani, va călători împreună cu cuplul la Parada Gărzilor de Cai, unde Majestățile Lor vor primi un ceremonial de întâmpinare.
Regele și Regina îi vor întâmpina în mod oficial pe Împăratul și Împărăteasa la Pavilionul Regal la Parada Gărzilor Cai. Vor fi făcute prezentări, Garda de Onoare va oferi un Salut Regal și va fi intonat imnul național japonez.
Foto: GettyImages