Regele Felipe al Spaniei și-a vizitat fiica în Armată. Cum l-a primit Prințesa moștenitoare Leonor

19 martie 2024   Royals

Monarhul spaniol a mers într-o mult așteptată vizită la Academia Militară, instituție de învățământ și pregătire pe care o urmează și fiica sa cea mare, Prințesa moștenitoare a tronului, Leonor.

Imaginile tată - fiică sunt adorabile! Prințesa de Asturia și-a început pregătirea militară în 2023.

Prințesa Leonor a Spaniei s-a revăzut recent cu tatăl ei, Regele Felipe. Maiestatea Sa a vizitat Centrul Național de Instruire San Gregorio, acolo unde prima sa născută și alți studenți ai Academiei Militare Generale efectuau antrenamente de pregătire. Întâlnirea a fost emoționantă, iar mândria tatălui se citește în priviri. Este un semn că are toată încrederea că, la un moment dat, țara va încăpea pe mâinile responsabile ale Prințesei Leonor. O schimbare binevenită, cu o femeie pe tron!

Vizita Regelui Felipe la baza unde se află și Leonor a avut loc vineri, 15 martie, potrivit Vanitatis. În imaginile împărtășite de Palat, mândrul tată regal a fost fotografiat strângând mâna fiicei sale, atât de tandru. Cei doi au stat și la masă și au avut ocazia să vorbească pe îndelete, alături de colegii Prințesei.

Regele Spaniei i-a vizitat pe studenții Academiei Militare de la Centrul Național de Instruire San Gregorio.

Prințesa de Asturia este moștenitoarea Regelui Felipe și a Reginei Letizia. La cea de-a 18-a aniversare, Leonor și-a depus jurământul de onoare țării: „De astăzi mă dedic Spaniei și tuturor cetățenilor săi, pe care îi voi sluji în orice moment cu respect și loialitate”.

Între timp, Prințesa moștenitoare a Spaniei își continuă pregătirea militară și se desăvârșește, pentru viitor, căci ea este cea care va urca pe tron după tatăl său, Regele Felipe al VI-lea. Iată că în ziua de azi, unele prințese se avântă curajos în uniforme militare, nu stau să aștepte vreun condur fermecat sau pe prinții din basme. Ele fac ce trebuie făcut, ce au datoria să facă, totul în numele poporului și al Coroanei.

Foto: Casa Regală spaniolă

Mai multe