Regele Juan Carlos și fiul său, Felipe, din nou certați: de data asta din cauza lui Leonor

25 iulie 2024   Royals

De-abia ajunseseră la un consens, că tensiunile au reapărut între suveranul emerit și monarhul în funcție, pe tema... viitoarei regine a Spaniei.

Regele Juan Carlos nu renunță la ideea sa de a o putea îmbrățișa pe Leonor. La 86 de ani, emeritul cere cu orice preț afecțiunea celor dragi. Vrea să se întoarcă în Spania, să trăiască aproape de fiicele sale și să-și îmbrățișeze nepoții în fiecare duminică. Vrea să își recapete obiceiurile „în stil spaniol” și să petreacă timp cu tânăra care va domni în viitor: Prințesa Leonor.

Pentru moment, suveranul emeritul se mulțumește să-și privească nepoata prin intermediul unui ecran. Și, deși a solicitat la Palatul Zarzuela să fie prezent la unele dintre evenimentele la care participă moștenitoarea tronului, răspunsul a fost clar: nu. Aparent, Palatul încă vrea să-l țină pe Juan Carlos departe de instituție. Și asta pentru că, în lumina ultimelor evenimente, dar și a trecutului scandalos care l-a determinat pe emerit să se autoexileze la Abu Dhabi, Familia Regală spaniolă se teme că prezența sa va interfera cu imaginea pe care oamenii o au despre Prințesa Leonor.

Dar el nu renunță! După cum relatează „Monarquía Confidencial”, el vrea să înainteze o nouă cerere Palatului: să fie prezent atunci când nepoata sa se îmbarcă pe Nava Școală Juan Sebastián de Elcano, în ianuarie anul viitor. „Călătoria este cea mai mare imersiune a viitorilor ofițeri ai Marinei în ceea ce implică o navigație lungă...”, explică ei. Înainte de a porni la drum, Juan Carlos ar dori să o îmbrățișeze, dar va depinde de Felipe și Letizia să decidă dacă poate face acest lucru. Emeritul „se va gândi la asta pe măsură ce se apropie momentul. Este prea devreme pentru a ști... dar el nu își pierde speranța că, la un moment dat, această întâlnire publică cu prințesa ar putea avea loc”, comentează cei de la „Monarquía Confidencial”.

FOTO: Getty Images

Mai multe