Regina Camilla, moment de slăbiciune în fața regalilor spanioli, la funeraliile ultimului rege al Greciei
Soția Regelui Charles al III-lea, Regina Camilla, a organizat o slujbă de comemorare pentru Constantin, ultimul rege al Greciei, la Capela St. George de la Castelul Windsor, la care au participat numeroși membri ai familiei regale spaniole.
Constantin al Greciei, fratele Sofiei, fosta regină a Spaniei, și ultimul rege al grecilor, a fost omagiat marți în Marea Britanie, după ce acesta s-a stins din viață pe pe 10 ianuarie 2023 la Atena, la vârsta de 82 de ani.
Regina Camilla a fost organizatoarea acestei slujbe religioase de mulțumire pentru viața monarhului grec, după ce Regele Charles și-a anulat programul și angajamentele căci a fost diagnosticat cu cancer și primește tratament.
Locul ales a fost Capela St. George de la Castelul Windsor, cel mai semnificativ loc pentru familia regală britanică. La slujba de comemorare au luat parte Regele Felipe al Spaniei și Regina Letizia, precum și fostul rege spanion Juan Carlos și fosta regină Sofia, infantele Elena și Cristina, însoțite de Juan Urdangarin, și alți membri ai familiei regale, precum Kyril al Bulgariei și Noor al Iordaniei.
Relația lui Constantin al II-lea cu regretata regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Regele Charles al III-lea a fost foarte apropiată și a devenit și mai strânsă atunci când a ales Londra ca a doua sa casă în timpul exilului. Acum, cei care i-au fost mereu ca propria familie i-au adus acest omagiu sincer.
Cu puțin timp înainte de ora 11:00 în Marea Britanie, au sosit la capelă reprezentanții familiei regale britanice, marele absent fiind Prințul William, care nu a putut participa din motive personale. Trebuie amintit că moștenitorul tronului britanic are grijă de soția sa, Kate Middleton, care se află în concediu medical după ce a suferit o intervenție chirurgicală în ianuarie.
La comemorare au apărut și alte personalități regale grecești, prințul Paul, actualul șef al Casei Regale elene după moartea tatălui său, împreună cu soția sa Marie Chantal și regina văduvă Anne Marie.
Odată intrați în capelă, membrii familiei regale grecești au stat pe o parte a sălii. Primul rând era ocupat de regina Ana Maria, cu un chip senin și emoționat, și de copiii săi, iar alături de ei fosta regină Sofia și prințesa Irene, surorile regelui Constantin.
Abia pe cea de-a treia bancă au fost văzuți Regele Felipe și Regina Letizia ai Spaniei, care au făcut un schimb de salutări afectuoase cu familia regală elenă.
Slujba a fost ținută de decanul de la Windsor, reverendul Dr. Christopher Cocksworth, care este membru, alături de canonici, al Colegiului St George, organismul responsabil de funcționarea capelei, lăcașul oficial de cult al monarhiei britanice, care se află sub jurisdicția directă a monarhului prin intermediul decanului.
El a salutat audiența și pe Regina Camilla, care, pentru acest eveniment sobru, a îmbrăcat un costum cu fustă și o pălărie cu pene asortată. La un moment dat, spre surprinderea tuturor, regina și-a dus mâna la cap, iar mai târziu părea că își șterge o lacrimă.
Ce regali britanici au susținut-o pe Regina Camilla în absența lui Charles
Cealaltă parte a Capelei St George a fost rezervată familiei regale britanice. În primul rând, pe lângă regina Camilla, s-au aflat prințesa Anne și soțul ei, Tim Laurence, ducele și ducesa de Gloucester și prințul Andrew, care nu a mai participat la evenimente oficiale de când s-a retras din viața publică, în urmă cu patru ani, din cauza presupusei sale implicări în afacerea Epstein.
Pe al doilea rând a stat Sarah Ferguson, fosta soție a Prințului Andrew. Ea i-a avut alături pe fiica sa, prințesa Beatrice și soțul ei, Edoardo Mapelli Mozzi, și de alte persoane din familia regală britanică, precum prințul Michael de Kent, ducele de Kent, Zara și Mike Tindall, printre alții.
Foto: Getty Images, Profimedia