Regina daneză Mary, splendidă într-o rochie reciclată, la Global Fashion Summit

23 mai 2024   Royals

Soția Regelui Frederik al Danemarcei, una dintre cele mai șic regine ale lumii prezentă la Global Fashion Summit: Copenhaga, Ediția 2024.

Miercuri, Regina Mary a participat la importantul eveniment. Summit-ul își propune să asigure o mai mare durabilitate în industriile modei și textile.

Suverana a avut un discurs foarte motivant, explicând că este dispusă să își împartă hainele cu fiicele sale. Adeseori, femeile regale ale lumii transmit acest mesaj de sustenabilitate.

În discursul său, regina Mary a precizat: „După cum știți, sunt o mamă mândră, a patru copii, doi băieți și două fete. În momentul de față, hainele mele se potrivesc fiicelor Isabella și Josephine, care au crescut. Spre teama mea, le vin și pantofii. Desigur că există și articole care nu se pretează vârstei lor și nu ar accepta în ruptul capului să le poarte. Mă bucur însă când împrumută haine din garderoba mea. Copiii obișnuiesc să frecventeze și târgurile sau magazinele vintage, pentru haine iubite de alte persoane anterior. Laolaltă cu progresul în producția durabilă, dezvoltarea de noi materiale și textile și extinderea reciclării textilelor, acest lucru este de bun augur pentru circularitatea viitoare.”

Mary a fost splendidă la eveniment, într-o ținută reciclată!

Regina a îmbrăcat iarăși ținuta aceasta Jesper Hovring. O rochie vaporoasă, din triplu voal, mov cu motive florale în partea de jos. Inserția de galben se potrivea perfect cu pantofii stiletto galbeni de la Gianvito Rossi. Ea a purtat, de asemenea, colier sofisticat Halberstadt și Julie Sandlau, inel Dulong și ochelari Gucci.

Afară, vântul i-a cam dat bătăi de cap, ciufulind-o zdravăn. Regina și-a purtat părul într-o coafură clasică, mai exact desfăcut și drept, cu vârfurile întoarse în exterior.

Regina Mary are o siluetă foarte plăcută, care îi permite orice stil vestimentar. Strălucește efectiv, indiferent dacă o vedem în colanți, în haine de drumeție sau în rochii sofisticate, la cele mai importante dineuri ale lumii.

Foto: Profimedia

Mai multe