Regina Elisabeta ar fi fost „profund îndurerată” de rușinea provocată de „copilului ei preferat”

19 octombrie 2025   Royals

Prințul Andrew nu va mai fi cunoscut drept Duce de York, un titlu la care a fost forțat să renunțe după ce a târât monarhia, odinioară foarte respectată, într-un scandal fără precedent.

Regina Elisabeta a II-a ar fi fost „profund îndurerată” de decizia Prințului Andrew de a renunța la titlul de Duce de York, susține un expert regal, dar nici nu și-ar fi imaginat vreodată daunele pe care acest scandal avea să le aducă imaginii monarhiei, pe care ea a încercat s-o lase intactă la plecarea din această lume.

Conform unei declarații publicate vineri seara de Palatul Buckingham, prințul în vârstă de 65 de ani a luat decizia, mai mult obligat-forțat, de a nu mai fi asociat cu niciunul dintre titlurile și onorurile regale care i-au mai rămas, în urma scandalurilor provocate de conexiunea sa bolnăvicioasă cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein.

Prințul Andrew a declarat că: „În urma discuțiilor cu Regele și cu familia mea apropiată și extinsă, am ajuns la concluzia că acuzațiile continue la adresa mea distrag atenția de la activitatea Majestății Sale și a Familiei Regale... Prin urmare, nu voi mai folosi titlul și onorurile care mi-au fost conferite.”

Făcând aluzie la acuzațiile aduse de victima sa, Virginia Giuffre, el a adăugat: „Așa cum am spus anterior, neg cu tărie acuzațiile aduse împotriva mea.”

Se spune că regretata Regină Elisabeta a II-a, care a decedat la vârsta de 96 de ani în septembrie 2022, îl favoriza pe Prințul Andrew, care era adesea numit „copilul ei preferat”.

În declarația acordată ziarului „Daily Express”, expertul regal Richard Fitzwilliams a afirmat că: „Ea ar fi fost într-adevăr profund întristată de rușinea provocată de el. Ea, care și-a dedicat întreaga viață datoriei sale, așa cum a promis să facă în faimosul său discurs de la Cape Town, când avea 21 de ani. Este evident acum că Andrew și Sarah Ferguson și-au folosit pozițiile publice în avantajul personal. Dacă ar fi știut, Regina Elisabeta ar fi fost profund îndurerată.”

Discutând despre favoritismul pe care i-l arăta regretata regină, el a adăugat că aceasta probabil petrecea mai mult timp cu Andrew, ceea ce probabil a dus la o legătură mai puternică între ei: „Regina Elisabeta era tânără și încă învăța ce îndatoriri are când Prințul Charles și Prințesa Anne creșteau și nu putea să-i vadă atât de des pe cât și-ar fi dorit. Când Prințul Andrew s-a născut, mult mai târziu, în 1960, ea a putut să petreacă mai mult timp cu el și astfel a ajuns să-l iubească în mod special.”

FOTO: Profimedia, Getty Images

Mai multe