Regina Elisabeta, cu zâmbetul pe buze la primul eveniment public după nunta regală

22 mai 2018   Royals

Dacă la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle regina nu a fost văzută schiţând vreun zâmbet, iată că la primul eveniment de după nunta regală, Elisabeta a II-a a fost binedispusă.

Regina Elisabeta a Marii Britanii a participat ieri la prima îndatorire regală de după nunta nepotului său, Harry, la Salonul de Flori Chelsea din Londra. La doar 48 de ore după petrecerea cu 600 de invitaţi organizată la castelul Windsor pentru a sărbători căsătoria noului duce şi noii ducese de Sussex, regina a apărut cu foarte mult entuziasm la un salon de flori, împreună cu câţiva membri ai familiei regale. Printre ei s-au numărat Ducele de York şi Prinţesa Beatrice, prinţesa Ana, contesa de la Wessex, ducele şi ducesa de Gloucester, prinţul Michael de Kent şi prinţesa Alexandra.

Îmbrăcată într-o rochie din mătase cu un imprimeu înflorat şi cu o haină de culoarea roz pal, regina a fost întâmpinată de gazde la un eveniment care a avut în prim-plan horicultura. Suverana a fost strălucitoare şi a purtat o bijuterie inedită, alta decât tradiţionala Chelsea Iris Brooch pe care a purtat-o timp de 5 ani la rând la acest eveniment.

De altfel, acea broşă avea o semnificaţie aparte, fiind dăruită Majestăţii Sale cu ocazia Jubileului de diamant, de către membrii asociaţiei, fiind realizată din aur alb 100% reciclat, diamante galbene, 30 de turmaline, 20 de ametiste, 15 diamante albe şi 60 de safire. Cu toate că acea piesă este de o valoare inestimabilă, regina a optat să rupă tradiţia şi să poarte o broşă cu safire roz şi diamante.

Iar Elisabeta a II-a (92) a fost cu zâmbetul pe buze, mai ales că la acest eveniment au fost foarte multe flori colorate, trandafirii fiind preferaţii suveranei.

La nunta regală.

Foto: Getty Images

Mai multe