Regina Elisabeta şi Prinţul Philip: secretul unui mariaj longeviv la palatul regal

21 noiembrie 2018   Royals

Cea mai longevivă suverană a zilelor noastre, Regina Elisabeta, în vârstă de 92 de ani, a trăit ieri o zi specială. Este vorba de aniversarea  a nu mai puţin de 71 de ani de căsnicie cu la fel de longevivul Prinţ Philip, în vârstă de 97 de ani.

O viaţă de om, până la urmă! Una dintre cele mai mari şi longevive poveşti de dragoste ale acestor vremuri, începută în secolul trecut, se apropie, trebuie să fim realişti, de sfârşitul ei lumesc. Dar, până la urmă, vorbim de doi oameni care au fost îndeajuns de norocoşi să-şi petreacă o viaţă împreună, iar iubirea lor să ajungă aşa cum îşi doreşte toată lumea: până la adânci bătrâneţi.

Cum a fost la nuntă?

Pe 20 noiembrie 1947, Regina Angliei, pe atunci Prinţesa Elisabeta, s-a căsătorit cu fermecătorul Prinţ Philip şi verişorul ei de-al doilea, totodată, la Westminster Abbey.

Având în vedere că mireasa urma să fie, într-o zi, suverana regatului britanic, croitorul însărcinat cu realizarea rochiei ei, Norman Hartnell, şi-a propus să deseneze cea mai frumoasă rochie din lume. Cea mai spectaculoasă sigur a fost, iar pentru crearea ei s-au folosit mătase ivoire şi nu mai puţin de 10.000 de perle aplicate, ca să nu mai vorbim de trena spectaculoasă de 4,5 metri.

Ce a fost ciudat în mariajul lor?

Regina şi Ducele de Edinburgh obişnuiesc să doarmă în paturi separate. Da, aţi citit bine, iar acest obicei nu este ceva neobişnuit la casele regale, unde soţul şi soţia au dormitoare separate. Asta nu înseamnă că aceştia nu au parte de intimitate, doar au adus pe lume patru copii, însă atunci când vor să se odihnească, preferă să nu fie deranjaţi nici măcar de partener. 

S-au cunoscut şi s-au îndrăgostit pe când Regina avea 13 ani, iar el era un ofiţer de 18. Astăzi, Elisabeta a II-a are 92, iar ducele se apropie de 100 şi iubirea lor trăieşte o altă etapă, însă un lucru este neschimbat: el este "stâlpul" ei, iar ea îl adoră!

Foto: Getty Images

Mai multe