Regina Elisabeta, întâlnire neprevăzută cu Boris Johnson la Balmoral
Regina Elisabeta îl va primi pe Boris Johnson, săptămâna viitoare, la Balmoral, apoi va avea o audiență cu noul premier, spune un purtător de cuvânt.
Bătălia se dă între Rishi Sunak și Liz Truss , unul dintre ei va deveni următorul lider al Partidului Conservator.
Secretarul de Externe, Truss, pare că se află pe drumul cel bun și are toate șansele să câștige. Ea a găsit mult mai mult sprijin în rândul celor 175.000 de membri puternici ai partidului. Votarea se va închide vineri.
Regina Angliei, în vârstă de 96 de ani, nu va călători la Londra, dar îl va primi pe Johnson la moșia ei din Balmoral.
Va fi pentru prima dată în cei 70 de ani de domnie când un prim-ministru își va prezenta oficial demisia sau va fi numit în afara Palatului Buckingham.
Asistenții regali au vrut să evite să facă modificări de ultim moment din cauza problemelor de mobilitate ale Reginei.
Johnson a fost forțat să demisioneze la începutul lunii iulie, după ce o serie de scandaluri din partea guvernului său i-au făcut pe prea mulți miniștri să-și piardă încrederea în conducerea sa.
Paharul s-a umplut când a recunoscut că știa de acuzațiile de agresiune sexuală îndreptate împotriva deputatului Chris Pincher atunci când l-a promovat, în februarie, în funcția de șef adjunct.
Boris și-a schimbat povestea de câteva ori. La început a negat că știa, iar mai târziu a spus că nu și-a putut aminti acuzațiile.
O perioadă, Johnson a rămas pe poziție, dar după un exod în masă al miniștrilor care s-au întors împotriva lui, în mai puțin de 48 de ore, a cedat.