Regina Iordaniei a împlinit 46 de ani. Fotografii inedite cu Rania!

31 august 2016   Royals

E o zi specială pentru Iordania! Soţia Regelui Abdullah al II-lea, Rania, împlineşte astăzi 46 de ani, motiv pentru care casa regală a făcut publice o serie de fotografii în care apare frumoasa regină.

E ziua ei! Împlineşte 46 de ani

A fost un an cu adevărat plin pentru Regina Rania. Aceasta a efectuat nu mai puţin de 160 de îndatoriri regale, vizitând în tot acest timp orfelinate, şcoli şi aziluri. A fost, desigur, sprijinită şi de ceilalţi membri ai familiei regal, în special de fiica sa, Prinţesa Iman, care deja a avut un prim eveniment caritabil, găzduit doar de ea.

În ultimele 12 luni, Regina Rania a primit numeroase premii şi distincţii pentru dăruirea şi compasiunea arătată vizavi de cei năpăstuiţi. Acum câteva luni, Reginei i-a fost înmânat premiul Walther Rathenau de către cancelarul Germaniei, pentru eforturile sale în bunăstarea copiilor. Ulterior, Rania a primit şi ”World Childhood Award”, premiu acordat chiar de Regina Sylvia a Suediei pentru angajamentul ei de lungă durată faţă de nevoile copiilor din medii nefavorabile.

Ea şi soţul ei, Regele Iordaniei

Cât despre petrecerea aniversară, se pare că Regina Rania a acceptat să fie sărbătorită într-un mediu privat, printr-o petrecere restrânsă. Asta şi pentru că Regina nu are prea mult timp de pierdut, mâine fiind prezentă la evenimentul Design Week Amman, pe care îl plănuieşte de ceva vreme, pentru a sprijini producătorii locali.

Iată o galerie foto cu imagini surprinse în ultimele luni!

Mai multe