Regina Letizia a Spaniei, lecție de eleganță în Anglia! La rochia sobră a asortat capa ei preferată

27 februarie 2024   Royals

Soția Regelui Felipe al VI-lea, Regina Letizia a Spaniei, a atras atenția cu apariția ei la comemorarea Regelui Constantin al Greciei, la capela de la Castelul Windsor din Marea Britanie.

Marți, 27 februarie, în Marea Britanie i s-a adus un omagiu lui Constantin al Greciei, fratele fostei Regine Sofia a Spaniei și ultimul rege al grecilor, la un an de la moartea sa, survenită la 10 ianuarie 2023, la Atena.

Cu această ocazie, Regina Camilla a Marii Britanii a organizat o slujbă de mulțumire în memoria lui în Capela St. George de la Castelul Windsor. Printre numeroșii invitați care s-au adunat pentru a comemora viața monarhului grec s-au numărat Regele Felipe al Spaniei și Regina Letizia, dar și fostul regele al Spaniei, Juan Carlos, alături de soția lui Sofia, fosta regină.

Cu această ocazie, Regina Letizia a dat încă o dată dovadă de bun gust și eleganță, la comemorarea lui Constantin al Greciei, ultimul rege al Greciei. Ea a optat pentru un look rafinat, cu piese vestimentare mai vechi. 

A îmbrăcat și capa ei preferată

Cu scopul de a îmbina eleganța și protecția împotriva frigului, Regina Letizia a ales din garderoba ei o pelerină albastru închis cu guler de blană de la Carolina Herrera. Această haină este una dintre preferatele ei și, de fapt, o are în alte câteva culori în dressingul său. Poate pentru că este ușor de combinat și de purtat, soția regelui Felipe al VI-lea alege des să îmbrace această haină elegantă. 

A avut și accesorii asortate

La capa elegantă, Regina Letizia a asortat  o rochie de culoare albastru închis, cu guler la baza gâtului, curea în talie și umeri ridicați. Doar atunci când a intrat în capelă regină a permis să îi fie admirată ținuta, fără capa de care nu s-a lipsit la exterior.

În ton cu această piesă din garderoba sa, Regina Letizia a ales să poartă o pereche de pantofi cu toc mic, de la brandul Magrit. În ceea ce privește bijuteriile, nu a uitat de inelul ei italian de la Coreterno și a purtat cerceii lungi încununați cu perle australiene, aceeași pe care i-a purtat la botezurile fiicelor sale, Prințesa Leonor și Infanta Sofia, scrie publicația spaniolă Hola

Foto: Getty images, Profimedia

Mai multe