Regina Letizia a Spaniei și mezina sa, Sofia, și-au coordonat rochiile de vară la absolvirea lui Leonor

4 iulie 2024   Royals

Tabloul familiei regale spaniole a fost unul foarte interesant, ieri, la ceremonia de încheiere a primului an de pregătire militară a Prințesei Leonor, în Zaragoza.

Regele Felipe și Regina Letizia au fost niște părinți foarte mândri, în momentul în care Prințesa Leonor a devenit oficial ofițer junior al armatei, după un an de pregătire militară la Academia din Zaragoza.

La ceremonie, Regele Felipe, la rândul lui îmbrăcat în uniformă militară, i-a oferit fiicei sale în vârstă de 18 ani Marea Cruce a Meritului Militar cu insignă albă, pe care aceasta a atașat-o de uniformă, în timp ce fata și-a salutat tatăl ca un adevărat soldat.

Dacă regele și moștenitoarea sa au îmbrăcat uniforme de ceremonie la acest eveniment important, Regina Letizia și fiica sa cea mică, Infanta Sofia, au contrastat puternic cu ținutele lor feminine, de vară.

Regina în vârstă de 51 de ani nu a dezamăgit cu alegerea ei vestimentară, purtând o rochie midi cu un imprimeu floral foarte fresh și cu volane în partea de jos, completată de o pereche de papuci de stradă, cu bretele metalice, alegerea ei confortabilă de încălțăminte în acest sezon, din cauza afecțiunii pe care o are la degetele de la picioare.

La rândul ei, fiica cea mică a suveranilor spanioli, Sofia, a ales o rochie foarte șic, albă cu dungi negre și cu partea de jos asimetrică, la care a asortat o pereche de pantofi negri cu talpa plată.

Regele Felipe, mândru de Prințesa Leonor

Eroina zilei, Prințesa Leonor a purtat pentru ziua ei cea mare o uniformă militară kaki cu mâneci lungi și o șapcă cu cozoroc (este prima dată când poartă acest accesoriu, deoarece până acum a purtat întotdeauna o beretă), la fel ca ceilalți 259 de cadeți din anul cinci care au primit funcția de locotenent.

Trebuie amintit că Prințesa Leonor are un statut special în forțele armate datorită faptului că face parte din familia regală și este moștenitoarea Coroanei. Prințesa a făcut două cursuri într-un singur modul, intrând acum în anul al doilea de pregătire, una care va dura, în total, trei ani.

Foto: Getty Images

Mai multe