Regina Letizia: Băuturile pe care le evită ca să își păstreze silueta și dietele pe care le urmează
Regina Letiziei a Spaniei arată întotdeauna uimitor atunci când își face apariția la un eveniment regal.
La 49 de ani, regina este zveltă și tonifiată, poartă adesea haine care îi scot în evidență silueta și îi sporesc farmecul. Și, totuși, cum se menține ea într-o formă atât de bună?
Letzia este cunoscută pentru ținutele impecabile, dar și pentru silueta subțire. Acest lucru se datorează unei diete dure și exercițiilor fizice pe care le urmează.
Regina a fost criticată în trecut pentru regimul ei și antrenamentele de fitness, unii spunând că era prea slabă când s-a alăturat familiei regale spaniole în 2004.
Totuși, ea a subliniat că, deși este slabă, își respectă mesele.
Mamă a doi copii , Letizia spune :"Nu am nicio problemă. Mănânc mult. Așa sunt, aceste este tipul meu de corp".
Interesant este că regina evită complet cafeaua, băuturile gazoase și alcoolul.
„Ea nu prea bea alcool ca să fiu sinceră, ceea ce uneori este o problemă pentru toasturi”, a spus o sursă regală.
„Regele Felipe al VI-lea, însă, este un cunoscător în ceea ce privește vinurile și are o cramă privată în palat”.
Evitarea alcoolului poate fi o modalitate eficientă de a pierde în greutate, deoarece băuturile alcoolice sunt în general bogate în calorii, potrivit Healthline.
O prietenă apropiată de Letizia dezvăluie că menținerea în formă face parte din personalitatea ei.
„Scopul ei este întotdeauna să ajungă la perfecțiune sau cel puțin să încerce”, susține o persoană din interior.
„Dacă face mișcare, o face 100 la sută. Dacă practică yoga, nu se oprește până nu decide instructorul ei. Așa este cu toate, și cu corpul ei…"
Un alt prieten apropiat a împărtășit regimul de fitness al Reginei, explicând că Regele i se alătură și el atunci când este prin preajmă.
"Regina practică exerciții cu greutăți o dată la două zile. Ea le recomandă întotdeauna când cineva o întreabă. Dacă regele este liber,respectă și el rutina ei de gimnastică".
Cât despre dietă, Letizia are grijă ce mănâncă și urmează un plan alimentar echilibrat.
În timpul unei vizite la școala Torrejoncillos din Cáceres, Spania, Letizia a explicat că alimentele ei preferate includ legumele, fructele, salatele și piureuri.
Se pare că acestea reprezintă până la 80% din mesele zilnice ale Letiziei, alături de pește, ouă, kale și spanac.
Ea urmează, de asemenea, dieta Perricone și dieta mediteraneană.
Dieta mediteraneană se bazează pe fructe și legume, precum și pe proteine și grăsimi sănătoase.
Dieta Perricone, numită după Dr. Perricone, constă în alimente bogate în proteine, legume fără amidon, fructe, nuci, iaurt, ulei de măsline și cereale integrale - asemănătoare, prin urmare, cu dieta mediteraneană.
Multe celebrități, inclusiv Gwyneth Paltrow și Kate Moss, au urmat dieta Perricone.
În plus, Letizia încearcă să evite zahărul și nu se atinge des de mâncăruri congelate sau pizza.