Regina Letizia cucereşte în ţinuta ei all red, la un eveniment în Japonia
Nu există zi în care Regina Letizia să fie prinsă pe picior greşit şi să arate altfel decât superb. Şi nu o spunem pentru că suntem noi fanii soţiei Regelui Felipe al Spaniei, ci pentru că acesta este adevărul gol-goluţ.
Cuplul regal spaniol, la muzeul ştiinţei din Tokyo
Letizia şi Felipe, eleganţi şi frumoşi împreună
Aflaţi în Japonia într-o vizită de stat de patru zile, Letizia şi Felipe au vizitat, astăzi, muzeul ştiinţei şi al inovaţiei din Tokyo, unde, printre altele, au întâlnit şi un robot, pe Asimo.
Însă nicio inovaţie afişată acolo nu a captat interesul audienţei precum însăşi prezenţa reginei în vârstă de 44 de ani, care a arătat minunat în ţinuta ei cu piese roşii şi burgundi.
Letizia, alături de soţia Împăratului Japoniei
Ceremonia de bun venit la palatul imperial din Tokyo
Letizia a asortat o haină foarte şic, de un roşu aprins, cu o rochie midi din catifea burgundi şi pantofi şi plic în aceeaşi nuanţă. Coafura şi machiajul au fost din nou impecabile, aşa cum a arătat, de altfel, şi Regele Felipe, în costumul lui elegant.
În timpul vizitei lor în Japonia, cei doi spanioli au întâlnit şi cuplul imperial al acestei ţări, pe Akihito şi pe soţia lui, Michiko.
Foto: getty images, splash news