Regina Letizia, părăsită de o mare aliată a ei de la Palat. Greu să mai aibă acum încredere în cineva!

5 iunie 2025   Royals

Soția Regelui Felipe cam duce lipsă de aliați, mai ales după marele scandal de anul trecut. Iar acum trebuie să găsească pe altcineva care să-i apere imaginea.

Luni s-a confirmat o lovitură dură pentru Regina Letizia (52): Maria Dolores Ocaña și-a părăsit funcția de șefă a Secretariatului Reginei la doar un an după numirea sa. Complicitatea pe care cele două au demonstrat-o în acest timp a fost evidentă. De aceea, reacția soției Regelui Felipe al VI-lea a fost una de tristețe absolută la aflarea acestei pierderi, care va deveni oficială în luna august.

Vestea a fost ca un șoc pentru susținătorii monarhiei. De la sosirea sa, s-au putut observa diferite detalii care arătau legătura dintre cele două, pe lângă profesionalismul pentru care a fost aleasă pentru această funcție atât de importantă. De fapt, la momentul respectiv, ea s-a ocupat și de gestionarea agendei oficiale a infantei Sofia, când aceasta a debutat vara trecută la un eveniment solo.

Adevărul este că existau unele suspiciuni care au dat de gândit cu privire la această situație. Au fost mai multe evenimente la care am văzut-o pe Regina Letizia fără însoțitoarea și confidenta sa. Cu toate acestea, Maria Dolores Ocaña e acum în concediu medical din motive diferite de plecarea sa, așa cum a fost anunțat luni de către șeful Casei Regale, Camilo Villarino.

Această demisie se datorează unor motive „imprevăzute” legate de sfera sa personală și familială, fără a se intra în detalii. Totuși, Regina Letizia o resimte ca pe un adevărat abandon.

Adevărul este că decizia a fost total neașteptată, deoarece Maria Dolores Ocaña era omul de încredere pentru soția lui Felipe și cam singura ei mare aliată de la Palat - în condițiile în care scandalurile ce șubrezesc monarhia spaniolă par să se țină lanț.

Înainte de a deveni oficial, Maria Dolores Ocaña i-a comunicat personal reginei această decizie, datorită relației excelente pe care o au cele două, însă șocul nu a fost evitat. Potrivit „Vanitatis”, care citează surse apropiate de Palatul Zarzuela, Letizia „este foarte tristă”.

Și, fără îndoială, este o lovitură pentru regină, care are acum sarcina dificilă de a găsi până în luna august o altă persoană care să o înlocuiască. De ce tocmai august? Pentru că este luna în care monarhii își petrec, în mod tradițional, vacanța în Mallorca - cea mai mare dintre Insulele Baleare găzduiește locul de reședință estivală al monarhilor, Palatul Marivent. De fapt, evenimentul cu care Ocaña își va lua rămas bun de lângă Letizia va fi închiderea Festivalului de Film Atlantic, programată pentru 3 august. Un moment unic în care drumurile lor profesionale se vor despărți după puțin mai mult de un an petrecut împreună, în care Regina Letizia părea să-și fi găsit o mare prietenă și aliată la Palat.

FOTO: Profimedia

Mai multe