Regina Letizia, sobră și copilăroasă în vișiniu, alături de Regele Felipe. Pe cine au primit la Madrid

13 noiembrie 2024   Royals

Familia regală spaniolă merge mai departe, după îngrozitoarea experiență din provincia Valencia, când au fost atacați de ibericii furioși cu noroi.

Letizia și Felipe au dat un exemplu senzațional de înțelegere. Au plecat capul și nu le-au reproșat oamenilor ostilitatea sub nicio formă.

Regele și Regina Spaniei se ocupă de întâlnirile pe care le au programate cu multă seriozitate. Și recent, într-un cadru festiv, au avut parte de o întâlnire de suflet.

Felipe și Letizia au organizat la Palatul Regal El Pardo, pe 13 noiembrie 2024 în Madrid, Spania, o recepție pentru sportivii olimpici și paralimpici care au participat la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024.

Frumoasă, elegantă, sobră și în același timp copilăroasă, Regina Letizia a încântat privirile tuturor cu un costum vișiniu, format din pantaloni și taior. A purtat o cămașă neagră, din satin, cu o fundă mare la baza gâtului. Din cauza problemelor de sănătate, Regina Spaniei a renunțat de câțiva ani la marea ei iubire, pantofii cu toc. De atunci, a fost nevoită să-și transforme și garderoba, optând de cele mai multe ori pentru costume cu linie masculină.

Și de data aceasta, a încălțat niște loaferși cu toc mic și lat, care nu îi solicită sub nicio formă articulațiile picioarelor.

Regina merge mult pe natural. Și machiajul este mai puțin, iar părul este lăsat natural de ceva vreme.

Foarte amabilă și săritoare, Letizia a Spaniei s-a implicat în discuții cu sportivii veniți la Palat.

Supranumită la un moment dat în Spania Regina fashion, Letizia deține un număr impresionant de ținute, dar este adepta sustenabilității. Hainele din garderoba regală sunt împrumutate și de fiicele sale, Prințesa moștenitoare Leonor și Infanta Sofia.

De asemenea, Regina a investit doar în jumătate din garderobă, căci cealaltă jumătate este formată din articole cât se poate de accesibile. Îi place să se joace cu piesele sale vestimentare și chiar să le îmbrace de mai multe ori. Nu este o regină extravagantă.

Foto: Profimedia

Mai multe