Regina Maria a deţinut odinioară cel mai mare safir din lume. Care e povestea lui şi cine i l-a dăruit?
Safirul Reginei Maria este expus, zilele acestea, la Londra, ca parte a expoziției Cartier de la Victoria and Albert Museum.
O bijuterie unică a făcut istorie la Casa Regală a României. Este vorba despre o celebră piatră prețioasă care făcea parte din tezaurul Reginei Maria și care, din fericire, nu a ajuns pe mâna comuniștilor. Această piatră a devenit un simbol al eleganței, al puterii și a istoriei României.
Vorbim despre un safir care era piesa centrală a colierului Cartier dăruit Reginei Maria de către Regele Ferdinand în anul 1921. Impresionantul giuvaer albastru ca marea are 478 de karate și, la vremea respectivă, safirul Reginei Maria era considerat a fi cel mai mare safir din lume. Chiar și astăzi se află, potrivit specialiștilor, pe locul trei în topul celor mai uluitoare safire ale lumii.
Safirul Reginei Maria are o istorie interesantă
De origine sri-lankeză, piatra a fost achiziţionată de Casa Cartier în anul 1913, fiind inclusă într-un colier alături de şapte diamante. În anul 1919 însă, Louis Cartier izolează din nou safirul pentru a-i pune în valoare frumuseţea absolut unică. Piatra este prinsă într-o elegantă montură florală, decorată cu diamante.
Tot atunci, safirul mai mare decât un ou de găină a fost expus la San Sebastiano, Spania, unde a atras atenţia câtorva capete încoronate, dar a fost cumpărat doi ani mai târziu de Regele Ferdinand al României pentru soția sa, Maria, ca dar pentru festivităţile Încoronării din 15 octombrie 1922 de la Alba-Iulia. Regele Ferdinand l-a cumpărat contra sumei de 1,375 milioane de franci, plătiți în patru rate, până în anul 1924.
Pe 7 septembrie 1921, Regina Maria nota în jurnal: ,,Ne-am dus mai întâi la Cartier’s să luăm superbul colier cu safire şi diamante pe care Nando mi l-a cumpărat ca să facă set cu diadema mea. Este o bijuterie unică, superbă şi femeia din mine se bucură, căci bijuteriile au avut întotdeauna o semnificaţie specială în familia noastră – o moştenire rusească!”.
Aşa cum mărturiseşte însăşi suverana în jurnalul său, ,,moştenirea rusească” o reprezintă o diademă cu safire şi diamante. În anul 1825, Țarul Nicolae I i-a oferit soţiei sale, Alexandra Feodorovna, născută Charlotte de Prusia, un cadou demn de o împărăteasă. După moartea ţarinei, diadema a fost moştenită de nora sa, soţia Marelui Duce Vladimir, Maria Pavlovna, născută Prinţesă de Mecklenburg-Schwerin, soacra Victoriei Melita, care a apelat la Casa Cartier pentru o ajustare importantă. Onorat de comandă, renumitul bijutier francez Louis Cartier s-a deplasat personal la Sankt-Petersburg. După căderea Romanovilor, Maria Pavlovna a vândut-o României.
Regina Maria a purtat colierul Cartier cu unicul safir la Încoronarea de la Alba-Iulia, precum şi în zilele următoare la festivităţile încoronării organizate în Bucureşti. De asemenea, Maria a purtat safirul la cele mai importante evenimente la care a participat, precum vizita din America. Devenise cunoscut gustul Reginei României pentru colecţionarea de safire şi etalarea acestora în special pentru perioada anilor ‘20, în plină glorie şi celebritate câştigată din vremea războiului. De altfel, safirul a fost surprins și în celebrul portret realizat de pictorul Philip de Laszlo în 1924, la Londra.
Ce s-a întâmplat cu safirul Reginei Maria după moartea ei?
Potrivit peles.ro, prin testamentul din 29 iunie 1933, redactat la Balcic, Regina Maria oferea Principelui moştenitor al Coroanei, Regelui Mihai I, după dispariţia sa, celebra bijuterie de la Cartier: „Las iubitului meu nepot Mihai, Voievod de Alba Iulia, diamantul cel mare ce mi-a fost dăruit de Regele Ferdinand”.
În 1947, Regele Mihai a fost exilat și s-a refugiat în Elveția, iar un an mai târziu, a vândut safirul bijutierului newyorkez Harry Winston, suma rămânând necunoscută. În același an, la nunta Regelui Mihai cu Ana de Bourbon-Parma, mireasa a purtat colierul încrustat cu diamante al Reginei Maria, însă fără a avea pandantul cu safir...
Safirul a apărut în 2003 din nou pe piață, când a fost scos pe piata de casa de licitatii Christie's, la Geneva. Safirul de 478,68 de karate a fost vandut pentru aproximativ 1,5 milioane dolari americani, unui colectionar privat.
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, în în comitatul Kent, ca prințesă britanică și nepoată a Reginei Victoria - considerată „bunica Europei”, întrucât copiii și nepoții săi s-au căsătorit cu membri din toate celelalte monarhii europene, creând o rețea diplomatică și genetică menită să preîntâmpine viitoare conflicte ori războaie între casele regale. Astfel că regalitatea română se înrudește și astăzi cu monarhia britanică, prin acest liant important care a fost Regina Maria și datorită căreia Regele Mihai a avut parte de un sprijin deosebit din partea verișoarei sale, Regina Elisabeta, iar astăzi prietenia dintre cele două națiuni își găsește filonul și în legătura strânsă dintre Majestatea Sa Margareta și Regele Charles, de asemenea verișori.
Sărbătorind cumva această filiație, vara aceasta, ca parte a celebrării celor 150 de ani de la nașterea fostei suverane a României, celebrul safir al Reginei Maria este prezentat în cadrul impresionantei expoziții Cartier de la Victoria and Albert Museum.
FOTO: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Casa Regală