Regina Mary a Danemarcei, senină ca o zi de vară. L-a eclipsat din nou pe Frederik în turneul lor regal
Regina Mary a Danemarcei a dat încă o lecție de eleganță regală nordică la apariția ei în orașul danez Assens, alături de Regele Frederick.
Cuplul regal - care a fost afectat de zvonuri legate de probleme în căsnicie în ultimul an - a vizitat orașul danez ca parte a turneului lor de vară efectuat pe iahtul regal Dannebrog.
Pentru această nouă apariție, regina în vârstă de 52 de ani a ales o rochie midi portocalie, cu imprimeu văratic, și un taior din in crem, prins în talie de o centură etno.
Foarte supla regină a ales să-și completeze ținuta cu o pereche de pantofi roz pal, cu călcâiul decupat, schimbați mai târziu cu o pereche de balerini, și cu o fundă prinsă în cocul nepretențios.
Mary și Frederick au afișat o dispoziție foarte veselă în timp ce salutau localnicii strânși cu stegulețe, pentru a-i primi la sosirea lor pe insula din sudul Danemarcei. Mai târziu în acea zi, regina născută în Australia și-a schimbat taiorul subțire cu un trenci midi, mai călduros, mai potrivit pentru verile capricioase din regatul nordic.
Vara aceasta, Regele Frederik și Regina Mary duc mai departe o veche tradiție a palatului danez, un turneu de vară în Danemarca, care a început luni și se va termina pe 22 august, cu patru opriri: în Bornholm, Ærø, Assens și Vejle.
Traseul a început în Bornholm, cunoscută drept insula soarelui și situată în largul coastei de sud a Suediei. Acolo, Regele Frederik și Regina Mary au sosit la bordul iahtului regal Dannebrog, iar regina ne-a uimit cu un look de inspirație marinărească: o vestă maxi în dungi cu nasturi aurii.
A doua zi, în timpul vizitei sale la Ærø, Regina Mary a Danemarcei a combinat o cămașă albă cu o fustă din in bej și o pereche de pantofi albaștri, de la Jimmy Choo.
Rămâne de văzut ce ținută va alege soția suveranului danez pentru ultima ei apariție în acest turneu de vară, care are loc azi.
Foto: Facebook, Profimedia