Regina Mary, o mamă așa de mândră! Viitorul rege danez a absolvit liceul, ce ținută inedită a avut

29 iunie 2024   Royals

Prințul Christian al Danemarcei a sărbătorit cu fast la ceremonia de absolvire a liceului alături de familie și prieteni.

Prințul moștenitor Christian al Danemarcei a participat la ceremonia de absolvire a liceului pe 28 iunie 2024 la Ordrup, Danemarca.

Primii 13 ani de educație s-au sfârșit, iar Regina Mary nu putea lipsi de la eveniment. Desigur, însoțită de Regele Frederik al Danemarcei și de fiica lor cea mică, Prințesa Josephine.

În timp ce Frederik a fost cât se poate de rezervat, Regina Mary a fremătat de emoție la eveniment. O dată în viață are loc absolvirea.

Ea nu și-a dat ochelarii de soare jos, dar abia putea să-și ascundă emoția. Nu l-a scăpat din priviri pe Prințul moștenitor al tronului danez, cel care va prelua conducerea după tatăl său.

Ca de fiecare dată, Mary a fost definiția stilului. De data aceasta, Regina a optat pentru un costum de vară din in, bleumarin cu dungi albe. Părul l-a avut prins într-o coadă de cal.

Frederik a avut și el o ținută casual de vară, cămașă bleu și un sacou bej.

Tânărul absolvent, în vârstă de 18 ani și câteva luni a fost văzut la parada absolvenților Gimnaziului Ordrup, ca orice absolvent normal de liceu, în timp ce era fotografiat de părinții săi în timp ce își ținea diploma cu mândrie și participa la tradițiile școlii.

„A fost un sfârșit festiv a 13 ani de școală, când Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor a absolvit astăzi Gimnaziul Ordrup”, a împărtășit vestea casa regală daneză pe Instagram, alături de imagini din ziua specială, zi pe care nimeni nu o uită niciodată.

Una încărcată de emoție, când lași în spate copilăria și te avânți în viață.

Pe Christian îl așteaptă un viitor strălucit. Este unul dintre cei mai râvniți burlaci regali și cel care va domni peste Danemarca, la un moment dat.

Deocamdată, părinții săi abia au urcat pe tron în ianuarie, după abdicarea neașteptată a fostei regine, Margareta, bunica Prințului Christian.

Absolventul a îmbrăcat o ținută inedită la parada de absolvire: pantaloni și cămașă bej cu beretă.

Foto: GettyImages & Profimedia

Mai multe