Regina Mary, toc înalt și minte brici! Ce apariție de senzație a avut la Copenhaga, lângă Regele ei

7 noiembrie 2024   Royals

Alături de Frederik, a strălucit pe scenă în cadrul unui eveniment festiv foarte important.

Regele Frederik al Danemarcei și Regina Mary a Danemarcei și-au făcut apariția ravisantă la  Celebrarea a 20 de ani de Premii ale Prințului Moștenitor, pe 5 noiembrie 2024, în Copenhaga, Danemarca, la Vega.

Așa cum ne-a obișnuit deja superba Mary a Danemarcei, a uimit cu silueta sa fină și hainele atent alese.

Definiția rafinamentului, Regina daneză și-a pus în valoare fizicul de invidiat într-un costum negru, de gală. Mary a purtat pantaloni negri largi, despicați foarte șic în lateral și sacou negru cu revere satinate și decolteu adânc.

Tot ansamblul a fost completat admirabil de coafura bine pusă la punct, într-un stil minimalist și cerceii lungi. Piesa de rezistență a fost dată însă de accesorii! Regina a uluit cu pantofii săi galbeni, satinați, tocurile amețitoare și clutch-ul tot galben.

La un moment dat, a primit și un buchet frumos de flori, care parcă îi completa ținuta de minune.

Frederik era mult mai puțin formal, nu s-a deranjat să-și pună cravată, a purtat costum și cămașă albă.

Cei doi nu au exagerat cu gesturile tandre, iar gura rea a lumii spune pe rețelele de socializare că probabil în urma aniversării triste recente, e posibil să se mai fi ciondănit.

Căci s-a împlinit un an de când zvonurile legate de o presupusă infidelitate a suveranului au izbucnit. Ce-i drept, atunci era doar prinț. De când a devenit rege în ianuarie, prioritățile i s-au schimbat dramatic, nu mai are timp de amante, semn că mama sa a fost foarte înțeleaptă să abdice și să-i pună țara în grijă. În felul acesta, Margareta a salvat atât un mariaj, cât și un regat!

Însă regina actuală a făcut un adevărat spectacol fashion cu reinterpretarea unui frac de la Max Mara.

Are 52 de ani și o siluetă de 30, lucru care s-a observat și în aparițiile sale estivale, în costum de baie.

Foto: GettyImages

Mai multe