Rania a Iordaniei, lecție de stil în America, la 24 de ani de când a devenit regină
Frumoasa Regină Rania a făcut furori, săptămâna trecută, în America, țară pe care a vizitat-o împreună cu soțul ei, Regele Abdullah al Iordaniei.
Cuplul regal a fost invitat la diverse evenimente, iar Regina Rania a făcut senzație în mai multe ținute superbe. În a treia zi a vizitei sale, de exemplu, Rania a fost invitată împreună cu fiica ei, Prințesa Iman, la un eveniment formal în Washington, acolo unde a ținut și un discurs. Pentru această ocazie, iordanianca a arătat impecabil într-o bluză de mătase și fustă midi strâmta.
Bluza crem, cu o eșarfă mov aplicată la gât, se află de vânzare pe site brandului Harithand la prețul de 720 de lire sterline, iar fusta de la Fendi este o piesă pe care Rania a mai purtat-o de multe ori.
Regina și-a accesorizat ținuta elegantă cu o geantă Bottega Venetta din piele și cu o pereche simplă de pantofi negri.
În timpul călătoriei sale în America, Regina Rania a fost primită la Casa Albă de însăși Prima Doamnă a Americii, Jill Biden.
În timpul acelei întâlniri, Regina Rania a Iordaniei și Prima Doamnă a Statelor Unite Jill Biden au discutat chestiuni de interes comun. Cel mai probabil, acestea au vorbit şi despre apropiatele nunţi regale de anul acesta din familia Haşemită, respectiv cea a Prinţului moștenitor Hussein bin Abdullah şi cea a Prinţesei Iman.
Soţia regelui iordanian a postat o fotografie de la această vizită pe contul său oficial de Instagram, scriind: "A fost o plăcere să mă revăd ieri cu Prima Doamnă a Statelor Unite, dr. Jill Biden".
Cele două doamne s-au întâlnit, deja, de două ori de când președintele american Joe Biden a preluat mandatul.
În vârstă de 52 de ani, Rania este căsătorită cu Regele Abdullah din anul 1993 și a fost încoronată ca Regină a Iordaniei pe 7 februarie 1999, ceea ce înseamnă că aceasta sărbătorește astăzi 24 de ani de când poartă această importantă coroană.
Foto: Profimedia, Getty Images