Reuniunea dintre „fiul rătăcitor” al Marii Britanii și tatăl său, una posibilă? Ziua care schimbă tot

23 septembrie 2024   Royals

Pe data de 15 septembrie, Prințul Harry, actual Duce de Sussex, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani.

În ciuda relației complicate dintre Harry și familia sa, Regele Charles nu a trecut indiferent de aniversarea mezinului său și l-a felicitat oficial pe Instagram. Surse oficiale spun că după acel mesaj, cei doi au discutat la telefon.

„Îi dorim ducelui de Sussex o aniversare de 40 de ani foarte fericită!”, spunea mesajul postat pe contul familiei regale. Alături de acest text, a fost distribuită și o fotografie cu Harry, zâmbind larg, lucru care a dus la o altă controversă, cum că Meghan ar fi fost decupată din cadru, lucru negat de Palat.

Fanii regali s-au împărțit rapid în două tabere: unii bucuroși să vadă o postare dedicată Prințului Harry și unii revoltați de acest gest. Mai există și câteva persoane care spun că Ducele de Sussex nu merită să fie recunoscut public de familia sa, după ce le-a întors spatele.

Regele, optimist în ceea ce privește o potențială împăcare

Deși au trecut mai bine de patru ani de când Harry a părăsit Anglia și s-a mutat cu soția lui, Megan Markle, în SUA, el nu a rupt complet legătura cu originile sale. Ducele de Sussex a fost prezent la înmormântările bunicilor săi și i-a urat prințesei Kate „sănătate și vindecare” după ce și-a anunțat diagnosticul de cancer în martie.

Ultima dată când Charles și Harry s-au întâlnit fizic a fost după ce a fost anunțat că regele suferă de cancer la prostată. Atunci ducele a zburat peste Atlantic pentru a fi alături de tatăl său. Întâlnirea nu a durat mai mult de 20 de minute. Pe atunci, Harry a declarat pentru ABC: „Îmi iubesc familia. Faptul că am putut să urc în avion și să-l văd (n.r. pe rege) și să petrec timp cu el - sunt recunoscător pentru acest lucru.”

Discuția telefonică ce a avut loc pe 15 septembrie pare că l-a lăsat pe regele britanic cu un gând optimist în ceea ce privește împăcarea lor.

Primul pas făcut de Charles este o adevărată ramură de măslin, un lucru care dă speranță spre o împăcare regală. Ei bine, poate fi chiar ziua care schimbă tot.

Nu putem spune același lucru despre Harry și fratele său William!

Cu toate că relația dintre Charles și Harry s-a îmbunătățit, încă există obstacole între cei doi.

Mai exact, atitudinea privată a Ducelui când vine vorba de copiii săi, conform unei surse interne.

Regele și-ar dori să știe mai multe despre nepoții săi, Lilibet și Archie, însă Harry nu oferă prea multe detalii. E posibil ca cei doi, tată și fiu să se revadă în curând, deoarece Harry are programată o vizită în Anglia pe 30 septembrie cu ocazia premiilor „Well Child”, se se desfășoară la Londra. Gala de caritate se află sub înaltul patronaj al Ducelui de 16 ani, iar el participă anual, de fiecare dată când are ocazia.

Prințul Harry pare să își fi clădit o viață în California alături de Megan Markle și copiii lor, însă se speculează că și-ar dori să vină mai des în Anglia.

Între timp, Regele Charles a fost văzut chiar de ziua mezinului său participând la o slujbă dintr-o biserică din Scoția. Acesta ar fi felul său de a-l sărbători pe Harry din capătul celălalt al oceanului, deși se speculează că ducele nu a fost celebrat în SUA.

Un text de Catinca Andrușcă

Foto: Getty Images

Mai multe