Rezervata Principesă Maria, mezina Regelui Mihai. În 1995, alesese dragostea în locul Coroanei

30 octombrie 2024   Royals

Este cea mai mică de vârstă dintre cele cinci fiice ale Regelui Mihai, la cei 60 de ani ai săi.

Dar în același timp, sora mai mică a Margaretei a României este o prezență deosebit de elegantă și discretă în cadrul familiei regale române, foarte puține știindu-se despre viața sa personală.

Principesa Maria a României s-a născut în exil, la Copenhaga, la data de 13 iulie 1964, iar nașa ei de botez a fost chiar sora ei mai mare, Margareta.

Principesa a locuit și a studiat în Elveția, apoi a petrecut o mare parte a vieții în America. Acolo a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor. A mai lucrat, de asemenea, în relații publice în cadrul unor companii din la New York, apoi a activat în domeniul consultanței private.

Din ianuarie 2015, Principesa Maria s-a mutat la București, fiind al treilea membru al Familiei Regale care hotărăște aceasta, după Margareta, în anul 2000, și fostul Principe Nicolae, în 2012. În prezent, Principesa este implicată în diverse proiecte cu caracter social, medical, educațional și civic. 

Pe data de 16 septembrie 1995, mezina Regelui Mihai s-a căsătorit la New York cu Kazimierz Wiesław Mystkowski, un nobil polonez romano-catolic, de profesie informatician. Din cauza confesiunii mirelui ales, Principesa Maria și-a pierdut locul în linia de succesiune la tronul României.

La nunta care a avut loc la Catedrala Sfânta Treime din New York au fost prezenți membrii familiei regale române, părinții lui Kazimierz, dar și Prințul moștenitor și Prințesa moștenitoare ai Greciei, proaspăt căsătoriți.

Cei doi au divorțat, până la urmă, în decembrie 2003, fără a avea urmași. În prezent, Principesa Maria este a cincea în ordinea de succesiune la șefia Casei Regale a României, după surorile sale mai mari, Elena și Sofia, și fiicele acestora, Elisabeta-Karina și Elisabeta-Maria.

Foto: Casa Majestății Sale/Facebook

Mai multe