Rivala din umbră a Reginei Camilla. Dincolo de tensiunile dintre ea și Kate există și o ostilitate față de mama prințesei, Carole
Una este soacra Prințului William, cealaltă mama sa vitregă. Și dacă relația dintre ultima și Prințesa de Wales pare mai rece ca niciodată, în ultimul timp, suntem curioși să aflăm dacă Regina Camilla are aceeași atitudine și față de mama lui Kate.
După cum bine știm, Prințul William are o „legătură foarte strânsă” cu soacra sa, Carole Middleton, pe care o vede ca pe o a doua mamă, iar asta cu siguranță nu-i pică foarte bine soției Regelui Charles.
În plus, în cel mai greu an al Prinților de Wales, Carole Middleton a fost etichetată drept un „pilon de sprijin” pentru fiica sa, ginerele ei și cei trei copii ai lor, mama lui Kate fiind cea care a avut grijă de casă și de nepoți atunci când prințesa urma sesiunile chinuitoare de chimioterapie.
1-0 pentru Carole în inima lui William
„Carole a fost mereu acolo pentru ei. Pe de altă parte, relația dintre William și mama sa vitregă, Regina Camilla, a fost mereu rece. William se poate baza pe Camilla să se concentreze asupra regelui și asupra propriilor ei nepoți și cam atât”, susține autorul regal Christopher Andersen.
Dincolo de preferința lui William pentru una dintre cele două femei, umblă vorba c-ar fi existat și ceva „neînțelegeri inițiale” între Camilla și Carole.
Unele articole susțin că Regina Camilla ar fi fost sceptică la început în privința relației dintre William și Kate, din motive legate de statutul social al familiei Middleton.
„Camilla crede în aristocrație și este un fel de snoabă”, a mai spus Andersen, adăugând că aceasta nu credea că familia Middleton „face parte din clasa lor”.
„Carole Middleton a fost criticată în presă pentru rădăcinile sale din clasa muncitoare, dar tocmai pentru că ea și familia ei erau atât de calzi și primitori - atât de simpli și relaxați - William a simțit că, atunci când era cu ei, se putea relaxa și putea fi el însuși”, a mai explicat Andersen.
Este de înțeles de ce Camilla o vede și pe cuscra ei, Carole, ca pe o a doua rivală, după fiica acesteia, Kate. Până la urmă, soția lui Charles nu a reușit niciodată să și-i apropie pe fiii ei vitregi și probabil că nu este foarte ușor pentru ea să vadă că William o iubește atât de mult pe soacra lui.
Nici la nivel de percepție generală nu câștigă puncte în fața mamei lui Kate. Admiratorii regali n-au dezvoltat nici acum prea multă simpatie pentru regina-consoartă, dar au un foarte mare respect pentru Carole Middleton.
Foto: Getty Images, Profimedia