Rivalitatea dintre surorile Kate şi Pippa Middleton

16 martie 2017   Royals

De când s-a căsătorit cu Prinţul William, al doilea în succesiune la tronurile Commonwealth, Kate Middleton a devenit una dintre cele mai cunoscute şi influente femei din lume, toţi vorbind despre ”efectul-Kate”. Însă, odată cu ea şi Pippa Middleton, sora ei, a căpătat un capital de imagine nesperat.

Kate e căsătorită cu viitorul Rege al Angliei

De-a lungul anilor, le-am urmărit pe surorile Middleton croindu-şi drum printre aristocraţii lumii. Dacă despre Kate e de înţeles cum de-i întâlneşte pe cei mai puternici oameni ai lumii, despre Pippa am fi crezut că se va retrage din lumea publică odată încheiat rolul de domnişoară de onoare la o nuntă princiară, ce a avut loc în 2011. Însă, nici pe departe! Pippa este vânată de paparazzi aproape în aceeaşi măsură ca şi sora sa, iar acţiunile ei sunt atent monitorizate.

În aprilie 2011, Pippa şi-a condus sora la altar. Pippa a captat atunci destul de multă atenţie

O atenţie de care, chipurile, Pippa s-ar bucura pe deplin, şi care ar supăra-o peste măsură pe Kate, din moment ce s-ar simţi ameninţată. Da, umblă vorba prin regat că Ducesa de Cambridge ar fi extrem de geloasă pe sora sa mai mică, care urmează să se căsătorească şi care îi ameninţă statutul de ”favorită a poporului”.

O supoziţie pe care tindem să n-o credem, din simplu fapt că nimeni n-ar putea vreodată să-i ia locul lui Kate din lumina reflectoarelor. În fond, vorbim de-o viitoare regină şi sora sa, care se căsătoreşte cu un om de rând, nicidecum cu vreun prinţ cu sânge regal. De altfel, nici nu credem că lui Kate i-ar părea rău dacă sora sa ar primi o astfel de atenţie. Spunem asta pentru că-n prezent, Ducesa de Cambridge îşi ajută sora mai mică să-şi plănuiască nunta visurilor.

Haideţi să trecem în revistă, aşadar, momentele în care Kate i-a fost alături Pippei şi invers!

Kate va fi prezentă la nunta surorii ei cu James Matthews

În mai 2017, Kate îi va fi aproape surorii ei mai mici cu doi ani, la nunta cu James Matthews. În tot acest timp, Ducesa de Cambridge s-a comportat ca un adevărat ”event planner” pentru surioara ei mai mică.

Familia lui Kate. Tatăl, mama, fratele lu sora Pippa

Cele două au crescut împreună şi sunt extrem de apropiate. Alături de fratele lor James, surorile Middleton şi-au ajutat părinţii să dezvolte afacerea familiei, o firmă de organizări evenimente. Ambele surori au mers la Colegiul Marlborough, şi ambele au manifestat interes pentru hockey, făcând parte din diverse echipe. Distincţia e că Pippa a ajuns chiar şi căpitanul echipei.

În ”Royal Box” la un meci de tenis

Relaţia celor două a rămas neschimbată de-a lungul anilor. Deşi căsătorită cu Prinţul William şi devenită Ducesă de Cambridge, Kate îşi face în continuare vacanţele pe insula Mustique, din Indiile de Vest, alături de sora şi familia sa. Cele două au fost văzute adesea împreună şi la Wimbledon, ambele fiind interesate şi de tenis.

Mereu în spatele ei.

Vorbind despre relaţia cu sora sa, Ducesa de Cambridge, Pippa a declarat că este foarte aproapiată de Kate şi că relaţia lor nu s-a schimbat odată cu intrarea acesteia în Casa de Windsor: ”Avem o relaţie de sururi normală. Suntem foarte apropiate, ne sprijinim şi ne cerem părerea una alteia atunci când e cazul”.

Kate Middleton şi Pippa alături de tatăl lor, Michael, în Iordania.

foto: Getty / arhivă

Mai multe