Rivalul lui William. Cand era despărțită de prinț, Kate a avut un iubit multi-milionar

8 decembrie 2023   Royals

După ce s-au întâlnit la facultate, Kate Middleton și Prințul William au luat o pauză în relația lor, în 2007, timp în care viitoarea regină britanică a întâlnit un multi-milionar chipeș cu care s-a cuplat.

Prințul și Prințesa de Wales sunt acum fericiți împreună, părinții împliniți a trei copii superbi, însă, înainte de-a ajunge la altar, au avut un moment în relația lor în care s-au despărțit și viitorul lor împreună nu avea prea multe șanse să se mai întâmple.

Cei doi soți regali s-au cunoscut la Universitatea St. Andrew din Scoția, unde au fost, în primă instanță, colegi de apartament, după care au devenit iubiți, susține The Mirror. Dar, în 2007, Kate și William au luat o pauză de la idila lor.

Se pare că Middleton era pregătită ca relația lor să meragă mai departe, în timp ce William voia să profite de burlăcia lui și să se mai distreze înainte de-a se așeza la casa lui. Acesta a fost motivul pentru care cei doi iubiți și-au încheiat socotelile unul cu altul la acea vreme.

În timp ce erau despărțiți, Kate a avut o relație cu alt bărbat. Se întâlnea cu Henry Ropner, un prieten din școală de-ai lui William și un bărbat înalt, arătos și bogat, a cărui familie deține o companie de transport ce valorează vreo 40 de milioane de euro. „N-am niciun dubiu că lui William i-a fost extrem de greu s-o înlocuiască pe Kate”, a ținut să menționze comentatorul regal   Richard Compton Miller.

„El trăiește într-o lume în care femeile sunt extrem de impresionate de statutul său regal, motiv pentru care se aruncă adesea la picioarele lui. E destul de greu să găsești o fată la fel de frumoasă precum Kate, care să mai fie și cu picioarele pe pământ”, a continuat expertul regal să explice.

„A existat o perioadă în care se zvonea că William se apropia de alte fete prin cluburi, dar nu s-a culcat cu ele, din câte știm noi. Dacă s-ar fi întâmplat una ca asta, s-ar fi aflat imediat, iar William nu-și dorește deloc așa ceva. Marele avantaj al lui Kate e cât de frumos se poartă ea”, a conchis acesta.

Relația lui Kate cu Ropner a fost de scurtă durată, ea revenind în viața viitorului rege în iunie 2007. Iar, în 2010, Prințul William a vorbit despre despărțirea lor atât de mediatizată: „Eram amândoi extrem de tineri. Eram studenți, încercam să ne descoperim pe noi înșine. Ne-am acordat reciproc puțin spațiu și a funcționat la perfecțiune acest lucru pentru noi”.

„Cred că, la acea vreme, nu eram deloc fericită cu acea situație, dar, într-un final, m-a transformat într-o persoană mai puternică”, a adăugat și Kate Middleton despre despărțirea ei de actualul ei soț.

La acea vreme, Henry avea 25 de ani și era fostul iubit al Jeccăi Craig, cea cu care William a ieșit în oraș de câteva ori după ce ea se despărțise de Henry. Deci ditamai îmbârligătura amoroasă! Bine că totul s-a încheiat cu bine între Kate și William!

foto - GettyImages

Mai multe