Ducii de Sussex n-au lipsit. Meghan Markle a ales o ţinută excentrică pentru acest eveniment

9 iulie 2018   Royal Babies

Cum Prinţul Louis este nepoţelul lor, Meghan şi Harry nu puteau lipsi de la creştinarea lui. Aceştia s-au prezentat, alături de întreaga familie regală, la Capela St. James, de la Westminster, acolo unde a fost, de altfel, botezată şi Meghan înainte de căsătoria cu Harry.

Ducii de Sussex au participat la creştinarea Prinţului Louis

După cum era de aşteptat, Ducii de Sussex n-au dezamăgit cu apariţia lor. Stilaţi, eleganţi şi mai îndrăgostiţi ca oricând, Meghan şi Harry au luat parte la ceremonia de creştinare a prinţului Louis, care a avut loc la Capela St. James, astăzi, la ora 16:00.

Ducesa de Sussex a purtat o creaţie Ralph Lauren

Pentru un asemenea eveniment, Ducesa de Sussex a apelat iar la designerul Ralph Lauren, pentru a-i crea o ţinută spectaculoasă şi de impact, într-o nuanţă de olive. Cel care i-a creat pălăria - accesoriul nelipsit de la evenimentele regale - a fost Stephen Jones.

Meghan Markle a fost botezată în aceeaşi capelă, cu câteva zile înainte de nunta cu Prinţul Harry

foto: arhivă, GettyImages

Mai multe