Prinţul Jacques de Monaco şi surioara lui, Gabriella, adorabili la balconul regal
Luni, Principatul Monaco şi-a sărbătorit Ziua Naţională, ocazie cu care familia princiară a apărut la balconul regal. După cum era de aşteptat, gemenii Jacques şi Gabriella au fost în centrul atenţiei.
În vârstă de trei ani, Prinţul moştenitorul Jacques şi surioara lui, Gabriella, şi-au însoţit părinţii la festivităţile Principatului Monaco organizate cu ocazia Zilei Naţionale. Cei doi au apărut la balconul regal, de unde şi-au salutat supuşii.
Îmbrăcată într-o rochiţă roşie, micuţa Gabriella i-a cucerit pe toţi cu eleganţa şi gingăşia ei, în timp ce fratele ei, Jacques, a purtat un costum cu sacou şi pantaloni. Elementele simpatice din aceste fotografii le-au constituit jucăriile pe care Charlene le-a permis copiilor ei să le poarte după ei în această zi. Iată mai multe imagini de la eveniment!