S-a aflat când va naşte Kate al treilea bebeluş regal

5 martie 2018   Royals

Misterul e destul de mare în jurul acestui bebeluş! Ca şi-n cazul celorlalte două sarcini, Kate n-a precizat sexul celui de-al treilea copil ori alte detalii care ţin de el. S-a aflat, însă, când e posibil să vină pe lume.

Va naşte pe 23 aprilie?

Astfel, potrivit revistei Hello!, bebeluşul regal cu nr. 3 e foarte posibil să vină pe lume de Sf. Gheorghe, adică pe 23 aprilie. Iar dacă fericitul eveniment n-are loc la această dată, atunci e aşteptat până pe data de 29 aprilie, când – coincidenţă – William şi Kate împlinesc şapte ani de căsnicie.

Va fi un băieţel?

Cât despre sexul bebeluşului, s-a zvonit că ar fi vorba de o a doua fetiţă. Însă, cum în ultima vreme Kate a purtat numai albastru, pariurile s-au schimbat, iar mulţi simpatizanţi regali mizează pe un alt băieţel în familia Ducilor de Cambridge. Numele favorite pentru băieţei sunt Arthur şi Henry, iar pentru fetiţe sunt Mary, Alice ori Victoria.

A purtat foarte des albastru în ultima perioadă a sarcinii

foto: arhivă

Mai multe