S-a aflat! De ce nu poartă Prinţul William verighetă?

25 ianuarie 2017   Royals

Nu mulţi au observat că de pe mâna Prinţului William lipseşte verigheta sa. Totuşi, unii au făcut-o şi s-au întrebat de ce n-ar purta nepotul Reginei Elisabeta a II-a verighetă, deşi William este un familist convins.

William nu poartă verighetă

Ei bine, în primul rând, este adevărat! Prinţul William nu poartă verighetă, deşi este un bărbat însurat încă din aprilie 2011, când şi-a oficializat relaţia cu Kate Middleton în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Iar pentru cei care se întreabă de ce nu poartă William verighetă, răspunsul este unul simplu: preferă să nu! Da, este vorba despre o preferinţă personală, nicidecum de vreun motiv ascuns.

William (34) a declarat şi cu alte ocazii că nu-i place să poarte bijuterii, de niciun fel, aşa că a decis să nu poarte nici după căsătorie. Decizia lui nu este chiar o surpriză totală pentru simpatizanţii Prinţului William, căci Ducele a anunţat acest lucru printr-un comunicat oficial, emis cu puţin timp înainte ca nunta să aibă loc.

Prinţul Philip n-a purtat niciodată verighetă

De altfel, nu este singurul membru al Casei Regale Britanice care nu poartă verighetă. Deşi e căsătorit cu Regina Elisabeta de aproape 70 de ani, Prinţul Philip n-a purtat niciodată verighetă.

Kate poartă verigheta, dar şi inelul de logodnă

Interesant de precizat este că Ducesa de Camnbridge poartă, însă, verighetă, pe lângă inelul de logodnă, de care nu se desparte niciodată. Verigheta lui Kate este un inel de aur galben extras din mina Clogau St. David.

Mai multe