S-au săturat britanicii de monarhie? Kate și William, noua strategie de cucerire a supușilor
Deși Marea Britanie tocmai ce a trecut prin cel mai mare eveniment al anului, încoronarea Regelui Charles al III-lea, în regat umblă vorba că oamenii s-au cam săturat de monarhie.
Chiar și unele state ale Commonwealth-ului tind spre ”reprofilare”. De exemplu, Prim-ministrul Noii Zeelande, Chris Hipkins, a declarat că este de acord ca țara să devină o republică, dar că nu are planuri imediate de a acționa în vederea separării de monarhie.
În primul rând, austeritatea este cea care apasă în Marea Britanie. Mulți oameni abia mai fac față costurilor zilnice, în timp ce monarhia a cheltuit sume generoase, de ordinul sutelor de milioane de lire sterline pentru evenimentele regale: cele mai costisitoare sunt, de departe, funeraliile Reginei Elisabeta și încoronarea Regelui Charles.
De aceea, Prințul și Prințesa de Wales încearcă să „cucerească” populația mai tânără cochetând cu interacțiunea virtuală din ce în ce mai mult! Vizați sunt tineri, drept urmare, Prințul William și Kate Middleton pe ei îi vizează. Până la urmă, în joc e moștenirea lor, viitorul lor, căci Prinții de Wales îi vor urma Regelui Charles la tron.
Așadar, Prințul William și Prințesa Catherine comunică pe rețelele sociale prin filmulețe specifice. După încoronare, cei doi au lansat înregistrări ”din culise”, ca fanii să înțeleagă cum s-a văzut ceremonia din perspectiva lor. Kate Middleton este super implicată într-o chestiune care îi vizează pe tineri: gestionarea emoțiilor și contracararea despresiei și anxietății. Fac tot ce pot pentru a nu pierde contactul cu supușii mai tineri.
Unele persoane sunt de părere că Prinții de Wales se vor ocupa din ce în ce mai temeinic de socializare, ghidați de o foarte bună echipă de PR, deoarece sondajele recente arată că popularitatea monarhiei printre tineri este în scădere.
Un sondaj realizat de YouGov a constatat că doar 36% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani din Marea Britanie doreau să păstreze monarhia, o diferență majoră față de persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste, unde 79% dintre aceștia doresc să păstreze instituția. În 2013, situația era cu mult diferită: cca 72% dintre tinerii de atunci, cu vârste 18-24 de ani doreau să păstreze instituția.
Și într-un alt sondaj, Kate și William s-au dovedit populari în rândul tinerilor, înaintea Regelui Charles și Camilla.
Prinții de Wales sunt populari și în America, ei situându-se pe locurile 2 și 3 în top, după Prințul Harry și înaintea Ducesei Meghan.
Foto: Getty