Sarah Ferguson, recunoscătoare mastectomiei, după ani de suferință și comparații cu Prințesa Diana

Actualizat:

Adeseori se spune că o boală îi este dată unui om ca să-l trezească și să-și regăsească spre sine calea. Iată că exact așa i s-a întâmplat și Ducesei de York, după o neașteptată confruntare cu cancerul mamar.

Prințesa Diana, Prințul Charles și Sarah Ferguson la schi, Profimedia jpg

Din fericire pentru Sarah Ferguson, cancerul a fost depistat în stadiu incipient, în urma unui control de rutină. Așadar, mama prințeselor Eugenie și Beatrice a fost operată de urgență și a înțeleg din experiența de viață intensă că altele sunt lucrurile care contează cu adevărat.

Într-un spirit de recunoștință profundă, Ducesa de York a început să facă diverse mărturisiri în podcastul de care se ocupă. Recent, a vorbit și despre un lucru care a afectat-o mulți ani: faptul că în tinerețe era mereu comparată cu Prințesa Diana, lucru care nu i-a fost tocmai confortabil, întrucât se simțea oarecum complexată de frumusețea celebrei sale cumnate, atât de iubită de oameni.

Sarah Ferguson, Ducesă de York, Getty jpg

Practic, o mastectomie a ajutat-o ​​pe Sarah Ferguson să-și găsească dragostea de sine, după ce a fost comparată dur cu Prințesa Diana ani de zile.

Ducesa de York, în vârstă de 63 de ani, a descris operația recomandată în cazul diagnosticul ei de cancer la sân ca un moment de „trezire” pentru a „opri ura de sine” și devalorizarea personală, în episodul de miercuri din „Discuții la ceai cu ducesa Sarah”.

„Când mă uit înapoi, acum îmi dau seama că eram OK. Aveam picioare frumoase, dar nu eram mulțumită de cum arătam și asta pentru că, așa cred acum, am fost întotdeauna comparată cu Diana”, a recunoscut Ferguson.

”Ajunsesem să cred acele critici, care nu erau deloc flatante”, spune fosta cumnată a Regelui Charles.

Fosta soție a Prințului Andrew a recunoscut că a fost nevoie ca „o parte a corpului să-i fie tăiată” pentru ca ea să „se trezească și să înceteze să-și facă griji, să înceteze cu ura de sine, să înceteze cu îndoiala de sine, să oprească toate aceste lucruri.”

Este într-adevăr o mărturisire foarte valoroasă, foarte profundă, din care multe femei pot învăța.

Foto: Profimedia și Getty



Recente pe Ok! Magazine

Charles Harry si Meghan GETTY jpg
Regina Camilla în lacrimi povestind despre boala mamei sale   profimedia 1116690287 jpg
Ecaterina cea Mare a Rusiei profimedia 1115813114 jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Regele Mihai I al României în 1942, Foto AGERPRES jfif
Prințesa Sofia Prințul Carl Philip Prințesa Madeleine și soțul ei profimedia 1116578457 jpg
Andrew Mountbatten Windsor, GettyImages (3) jpg
Pauline Ducruet Foto Instagram (6) jpg
kate middleton regina elisabeta jpeg
Charlotte Diana jpg
Meghan Markle,  Summit Fortune Most Powerful Women 2025, 14 octombrie 2025, GettyImages (5) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Macron și Prinții de Monaco colaj  jpg
Sultanul Bruneiului Hassanal Bolkiah   FOTO Instagram 5 jpg
Infanta Sofia și Regina Letizia profimedia jpg
Regele Felipe, Regina Letizia, Prințesa Leonor și Infanta Sofia au urmărit meciul Spania  Franța din Campionatul Mondial de Fotbal   profimedia 1116635048 jpg
Kate Middleton și Louis la Trooping the Colour profimedia 1109876069 jpg
Kate cu pălărie, profimedia 1116287134 jpg