Sărutul împăcării? A fost iertat Regele Frederik pentru aventura lui cu mexicanca Genoveva Casanova?

16 ianuarie 2024   Royals

Pe 14 ianuarie, toată lumea a fost surprinsă să-i vadă pe noii suverani danezi Mary și Frederik sărutându-se cu foc la balconul regal, după proclamarea lui ca rege.

În acel moment, întrebarea de pe buzele tuturor a fost: l-a iertat noua Regină-consoartă Mary pe soțul ei pentru presupusa aventură cu mondena mexicană Genoveva Casanova? Sau a fost doar teatru, pentru a liniști apele în regat, odată cu începutul unei noi ere?

Potrivit expertei australiene în limbajul corpului Louise Mahler, citată de Daily Mail, care a analizat încercările lor de a se săruta pe balconul palatului regal din Copenhaga, după ce au devenit rege și regină, Mary și Frederik au fost sinceri: Da, sărutul lor a fost autentic și plin de căldură.

Într-adevăr, este o acțiune publică la care nu te-ai aștepta din partea unui cuplu suveran, acolo unde protocolul nu încurajează astfel de manifestări pasionale. 

Pe de altă parte, sărutul lor public a fost etichetat ca fiind „forțat” de către spectatorii online, care sunt pe părere că acesta vine pe fondul zvonurilor c-ar fi probleme în mariaj după ce Frederik a fost fotografiat cu Genoveva Casanova la Madrid, în octombrie 2023.

„Atitudinea cu adevărat fericită și extrem de emoțională” a lui Frederik poate dezvălui tocmai asta: că încă mai sunt tensiuni în căsnicia lui, este de părere un alt expert în limbajul corpului.

Adrianne Carter a declarat următoarele pentru FEMAIL: „Când Mary i se alătură la balcon, vedem inițial o distanță destul de mare între ei când se țin de mână. Apoi, el se apropie, iar ea acceptă. O distanță literală poate însemna adesea o distanță într-o relație. Când copiii li se alătură, Mary îi cuprinde cu afecțiune, arătând că acesta este focusul ei acum. Iar când regele o trage pe Mary aproape, în timp ce copiii părăsesc balconul, regina pare că vrea să se retragă. Frederik se apropie pentru un sărut, pe care el încearcă să i-l dea de câteva ori înainte să se întâmple cu adevărat. Arată ca ceva ce a fost plănuit, mai degrabă decât ceva spontan”.

Adrianne a mai remarcat că atunci când Frederik încearcă să o sărute pe Mary pe frunte, ea „nu reacționează în niciun fel, doar acceptă”.

După ce i-a studiat la balcon, experta în limbajul corpului este de părere că Frederik este încă ținut la distanță de soția sa, după zvonurile despre presupusa aventură a suveranului cu Casanova. 

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe