Schimbare de ultim moment pentru Prințesa Beatrice! Sarcină cu risc, tocmai de Crăciun?

22 decembrie 2024   Royals

După ce anunțase că nu va face Sărbătorile cu Familia Regală, fiica Prințului Andrew își schimbă din nou planurile.

Prințesa Beatrice își schimbă brusc planurile de Crăciun din cauza sarcinii. O sursă a confirmat pentru revista „People” faptul că fiica Prințului Andrew, în vârstă de 36 de ani, și soțul ei, italianul Edoardo Mapelli Mozzi, în vârstă de 41 de ani, se vor alătura acum Familiei Regale pentru reuniunea de Crăciun de la Sandringham - din cauza unui risc de sarcină care nu i-ar mai permite să călătorească în Italia, pentru a fi cu socrii ei de Sărbători, așa cum era programat inițial. Dar, cu toate că va fi împreună cu familia sa, Prințesa Beatrice probabil nu va participa la mersul la biserică, a adăugat sursa.

Sandringham a fost timp de decenii destinația tradițională de Crăciun a Familiei Regale, Regele Charles fiind gazda festivităților. Fiica lui Beatrice, Sienna Elizabeth, în vârstă de 3 ani, și fiul vitreg Christopher „Wolfie” Woolf, în vârstă de 8 ani, se pare că vor participa și ei la festivități, potrivit revistei „Hello!”.

În octombrie, însă, a apărut vestea că Beatrice - care este nepoata regretatei Regine Elisabeta a II-a - așteaptă încă un copil. O declarație a Palatului Buckingham de la acea vreme spunea: „Alteța Sa Regală Prințesa Beatrice și domnul Edoardo Mapelli Mozzi sunt foarte încântați să anunțe că așteaptă al doilea copil împreună la începutul primăverii; un frate pentru Wolfie, în vârstă de opt ani, și Sienna, în vârstă de trei ani”.

Unchiul lui Beatrice, Regele Charles, și-a împărtășit și el bucuria față de anunț. „Majestatea Sa Regele a fost informat și ambele familii sunt încântate de veste”, a continuat declarația.

Din păcate, acum nu-și mai poate evita familia de Sărbători, cu toate că, în urma ultimului scandal în care a fost implicat tatăl său, nu mai are ce face. În schimb sora ei, Prințesa Eugenie, 34 de ani, nu va fi prezentă la Sandringham în acest an, deoarece a acceptat anterior o invitație de a-și petrece Sărbătorile cu socrii.

În timp ce majoritatea membrilor Familiei Regale vor fi prezenți la Sandringham pentru sărbători, părinții celor două prințese, Prințul Andrew și Sarah Ferguson, vor fi absenți. Se pare că cei doi - care, deși nu mai sunt căsătoriți, locuiesc împreună la Royal Lodge de pe domeniul Windsor - și-au retras invitația inițială pe fondul scandalului public legat de presupusele relații ale Ducelui de York cu un cunoscut spion chinez. Așadar, Prințul Andrew, 64 de ani, și Ferguson, 65 de ani, își vor petrece probabil ziua acasă, departe de ochii publicului.

Și se pare că Andrew a luat decizia de a lipsi de la reuniunea de Crăciun a Familiei Regale după ce a discutat problema cu Fergie care l-a convins că aceasta este mișcarea corectă în mijlocul scandalului.

FOTO: Profimedia, Getty Images

Mai multe