Schimbarea la față după vacanță. Kate Middleton, prima apariție după două luni, cu o coafură care ridică semne de întrebare

4 septembrie 2025   Royals

Kate Middleton a avut prima ei apariție alături de William după vacanța de vară, afișând un păr într-o nuanță de blond închis și deosebit de bogat, la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. 

Kate, în vârstă de 43 de ani, care a studiat istoria artei la universitate și este patron onorific al muzeului încă din 2013, a arătat uimitor cu o nouă coafură și nuanță de păr, ultima fiind adoptată în această vacanță de vară.

La rândul lui, Prințul de Wales a afișat și el și o urmă de bronz atunci când i s-a alăturat soției sale pentru o zi în Capitală, după vacanța lor tradițională, care anul acesta a inclus și o excursie pe un iaht de lux în Kefalonia, navigând în jurul insulelor grecești.

Kate a arătat deosebit de șic într-un sacou mulat din tweed, asortat cu o cămașă albă și pantaloni negri eleganți, impecabil croiți. Ansamblul ei a fost completat extrem de elegant de o pereche de mocasini camel, din piele întoarsă.

Pe lângă onduleurile impecabile din părul ei inedit de bogat și de lung, prințesa a optat pentru un machiaj natural și a adăugat ca accesorii un colier alfabetic cu inițialele celor trei copii ai săi, George, Charlotte și Louis.

Se pare că prințesa a suferit o schimbare serioasă la nivelul părului în ultimele luni, după ce și-a afișat pentru prima dată nuanța ceva mai deschisă, în luna aprilie. Chiar dacă înțelegem nevoie de look nou a prințesei greu încercate de cancerul cu care s-a luptat anul trecut, noua nuanță de păr o schimbă total pe soția lui William, iar părul bufant are mai degrabă un aspect de perucă.

Chiar și admiratorii lui Kate au observat asta, mulți întrebându-se cum de are un păr atât de des și de lung și dacă nu cumva acesta este îmbogățit de extensii. Altfel, majoritatea comentatorilor sunt de părere că această nuanță nu o prinde pe prințesă, ale cărei trăsături erau mult mai bine puse în evidență de o vopsea închisă de păr.

Culoarea aceea o îmbătrânește și nu se potrivește deloc cu nuanța pielii sale. Părul este și el prea lung. I-ar prinde bine să fie tuns puțin sub umeri, scrie un internaut cu referire la noul look al lui Kate.

Astăzi, cuplul regal Kate și William își începe „semestrul de toamnă”, vizitând grădinile recent transformate ale Muzeului de Istorie Naturală din Londra și întâlnind copii și tineri care participă la programe de învățare.

Foto: profimedia, getty images

Mai multe