Se fac renovări la Palatul Buckingham. Vezi la ce sumă fabuloasă se ridică cheltuielile
Purtătorul de cuvânt al Reginei Elisabeta a II-a a dezvăluit că Palatul Buckingham va intra în renovare începând din primăvară. De menţionat este şi faptul că e pentru prima oară în 60 de ani când unele zone din palatul regal vor fi renovate.
Palatul Bunchingham va intra în renovare
Reşedinţa din Londra a Reginei Elisabeta a II-a urmează să fie renovată. Purtătorul de cuvânt al familiei regale a dat această veste, menţionând şi costul total al acestei investiţii.
Astfel, potrivit informaţiilor furnizare de reprezentantul Reginei Elisabeta, pentru această renovare s-au alocat 369 de milioane de lire sterline.
Regina va locui în continuare în Palatul Buckingham
Şi deşi se anunţă a fi un proiect amplu, purtătorul de cuvânt a precizat că Majestatea Sa va locui în continuare în iconicul palat şi că tot acolo va găzdui petrecerile sale anuale şi cinele de stat. Popularele evenimente ”Trooping the Colour” şi ”Changing of The Guard” nu vor fi afectate de lucrările de renovare.
Potrivit acestor informaţii, după renovare, palatul ar trebui să fie într-o stare de funcţionare perfectă până în 2067. În timpul renovării, se va lucra la instalaţia electrică, canalizare şi alte aspecte esenţiale care au funcţionat timp de şase decenii fără ajustări majore.
foto: hepta