Seară specială de ziua Regelui Mihai
Familia Regală a marcat aniversarea a 96 de ani a Majestăţii Sale cu o nouă ceremonie de decorări regale.
Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui Mihai I, în Sala Tronului din Palatul Regal a avut loc o nouă ceremonie de acordare a unor ordine şi decoraţii regale. În numele Regelui, paisprezece persoane şi instituţii au primit decoraţii din partea Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române.
Conform tradiţiei, ceremoniile de decorări regale au loc de două ori pe an, la ziua Majestăţii Sale Regelui, pe 25 octombrie, şi la ziua Custodelui Coroanei, pe 26 martie. Ceremoniile au loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş sau în Sala Tronului din Palatul Regal.
În cadrul ceremoniei de ieri, au fost decoraţi profesorul universitar Adrian Podoleanu (Universitatea Kent din Anglia) şi profesorul arhitect Roberto Pirzio-Biroli (Italia şi Germania). Eminente personalităţi universitare, ambii profesori au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer.
Crucea Casei Regale a României a fost oferită Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi din Iaşi, cu o vechime de peste 170 de ani, şi Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău, fondat în vremea Regelui Carol I, acum 150 de ani. Aceeaşi decoraţie regală a primit-o Catherine Sofianou, însufleţit susţinător al proiectelor Fundaţiei Principesa Margareta a României.
La împlinirea vârstei de 80 de ani, scriitorul Sorin Alexandrescu a primit Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, iar traducătorul Alistair Blyth, medicii Sorin şi Laura Strat, directorul general al Palatului Culturii din Iaşi şi un număr de colaboratori ai Casei Majestăţii Sale au primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.
Foto: Daniel Angelescu