Semne că William nu agreează tandrețurile publice așa cum o face Kate! ”Începe să semene cu tatăl său”

11 iulie 2023   Royals

Este un lucru îngrijorător sau nu? Prințul William pare uneori că face o buclă în timp, ca să semene cu tatăl său, în tinerețe. Nici Charles nu s-a dat în vânt după manifestările publice de tandrețe.

O expertă în limbajul corpului e de părere că Prințul William nu pare la fel de „confortabil” ca soția sa atunci când își arată afecțiunea în public.

Reputata expertă în limbajul corpului spune că Prințul moștenitor William este stingher, mult mai intimidat să își exprime public afecțiunea, lucru pe care Kate Middleton îl stăpânește foarte bine.

Viitoarea regină în vârstă de 41 de ani și-a susținut soțul, cu care este căsătorită de 12 ani, la Out-Sourcing Inc. Royal Charity Polo Cup 2023 la Guards Polo Club din Windsor, săptămâna trecută. S-a simțit totalmente în largul său și nu a ezitat să-l îmbrățișeze și să-l sărute. Nu e ca și cum Prințul William să fi fost deranjat de asta, însă este vizibil că nu se simte în largul său, așa cum Kate reușește.

Experta în limbajul corpului Judi James susține că există trei semne care denotă reținerea viitorului monarh britanic.

Doamna James a detaliat pentru MailOnline: „Kate este mult mai dezinvoltă, nu are o problemă în a-și exprima iubirea public, spre deosebire de Prințul William, care simte o oarecare stinghereală: nu este la fel de pregătit emoțional, iar asta se observă întrucât își ține umerii aplecați, postura este orientată mult mai în față, este evident că păstrează situația mult mai formală. Nu se dăruiește, nu se aruncă înainte precum Kate. Este rezervat, conștient de toate faptele sale, nimic nu este lăsat liber, trăit spontan. Este ca și cum a învățat multe din purtarea din tinerețe a tatălui Charles, la fel de rezervat în prezența Prințesei Diana.”, a afirmat autoarea lucrării din 2008 ”Biblia Limbajului Corpului”.

Doamna James spune că pot exista multe explicații pentru reținerea lui William, inclusiv modelul ”predat” de tatăl lui. Căci da, Prințul William seamănă din ce în ce mai mult cu Regele Charles.

Fanii regali au fost foarte supărați pe William, după ce a zorit-o pe Prințesa Catherine în Iordania, la nuntă. Imaginile cu el când îi spune ”mai repejor” s-au viralizat rapid. O altă bilă neagră îi aparține tot lui William, în urma zvonurilor apărute cum că ar avea o amantă. Hmmm, și în privința aceasta, dacă ar fi adevărat, ne gândim că seamănă tot cu tatăl său. Ups!

Foto: Getty și Profimedia

Mai multe