Și-a schimbat stilul? Majestatea Sa Margareta, ravisantă în culori tomnatice

8 decembrie 2023   Royals

Cele mai recente apariții ale fiicei celei mari a Regelui Mihai au fost moderne și rafinate și, la cei 74 de ani ai săi, Custodele Coroanei pare mai feminină ca oricând.

E tot mai elegantă și mai surprinzătoare! Majestatea Sa Margareta pare să-și fi găsit stilul care o complimentează cel mai mult. După ani de zile în care a adoptat o ținută clasică, destul de rigidă și de sobră, în sfârșit o vedem îndrăznind mai mult, din punct de vedere stilistic, și punându-și în evidență silueta în piese vestimentare mai cambrate.

Chiar la începutul lunii decembrie, Custodele Coroanei a făcut o impresie deosebită la sesiunea solemnă a Parlamentului, organizată luni în cinstea Zilei Naționale, unde a mers la invitația președinților Senatului și Camerei Deputaților și unde i s-a alăturat și fostului președinte Emil Constantinescu. Pentru acea apariție, Margareta a României a ales un look crem, cu costum cu pantalon, palton scurt crem strâns în talie cu cordon, pantofi din piele întoarsă și geantă plic în ton, singura nuanță fiind acea helancă pe gât bleu-vert pal, modern animată prin acele accesorii aurii. Și Principele Radu a fost foarte elegant, în costumul său negru și acel palton frumos croit.

De bună seamă, această combinație de nuanțe îi place mult Majestății Sale, de vreme ce, cu doar câteva zile mai devreme a purtat-o la o întâlnire la Palatul Elisabeta cu Consiliul Național al Elevilor. Din acel outfit a lipsit, însă, sacoul, care a fost înlocuit cu un cardigan cu romburi, iar pantofiilor cu toc le-au luat loc niște balerini comozi.

Un alt ansamblu demn de apreciat a fost și cel purtat ieri, în culori tomnatice, la Palatul Băncii Naționale a României, unde a fost celebrată împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”. Majestatea Sa Margareta și-a făcut apariția la brațul Principelui Radu într-un deux-pièces muștar cu fustă, sacou în en-coeur închis la două rânduri de nasturi și pantofi și geantă de mână din piele întoarsă cognac. Un duet coloristic autumnal, în ton și cu nuanța părului și care i-a subliniat foarte frumos atât linia corpului, cât și trăsăturile feței.

Nu putem decât să aplaudăm aceste apariții și să ne bucurăm că Majestatea Sa are un consilier stilistic care o ajută să se pună mai mult în valoare.

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Majestății Sale

Mai multe