Și Principesa Sofia l-a sărbătorit pe Regele Charles! Cât de șic a fost la eveniment!

22 iunie 2024   Royals

Ca verișoară a suveranului britanic, dar și ca reprezentantă a Casei Regale, sora mai mică a Majestății Sale Margareta a participat la evenimentul aniversar organizat de Ambasada Marii Britanii la București.

Într-o perioadă în care Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au aflat în vizită oficială în Finlanda, Principesa Sofia a fost cea care a reprezentat Casa Regală la mai multe evenimente publice.

După ce a fost prezentă la Semimaratonul Eroilor organizat de Invictus România - organizație aflată local sub patronajul Principelui Radu - , sora mai mică a Majestății Sale Margareta a participat la gala aniversară a 160 de ani de la înființarea Senatului României, marcată de un concert al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” susținut în Sala mare a Atheneului Român. Alteța Sa Regală i-a avut alături, pe parcursul serii, pe Nicolae Ciucă, Președintele Senatului României, și pe fostul președinte Emil Constantinescu.

Iar vineri a acceptat cu bucurie invitația noului ambasador al Marii Britanii și al Irlandei de Nord la București, Giles Matthew Portman, de a lua parte la sărbătorirea aniversării oficiale a Majestății Sale Regele Charles al III-lea. În speță, chiar a verișorului său, de vreme ce regretatul Rege Mihai a fost văr bun cu Regina Elisabeta a II-a, și ea plecată dintre noi.

Evenimentul aniversar al suveranului britanic - care la Londra a fost marcat prin celebrul Trooping the Colouur - a avut loc la Arenele Băncii Naționale a României și s-a bucurat de prezența Corpului Diplomatic acreditat în România și a reprezentanților Ministerului de Externe român. 

Interesantă a fost și ținuta abordată de Principesa Sofia, care a fost mai modernă ca oricând în rochia sa tip cămașă, cu un imprimeu cu buline mari, în stil colour-block, cu fuchsia și albastru turcoaz, prinsă în talie de o centură elastică și având drept accesoriu o cordeluță cu flori realizate în aceleași culori ca și rochia - probabil manufacturate de aceeași Ana Istodorescu, designerul de pălării al Majestății Sale Margareta. Cert este că Principesa Sofia a avut un outfit vesel, în trend, care i-a complimentat silueta și care a făcut impresie.

FOTO: Casa Regală

Mai multe