Singura gafă a Prinţului Harry pe care Regina Elisabeta a taxat-o! A ieşit cu scandal!

30 iunie 2017   Royals

Spre deosebire de Prinţul William, al doilea în succesiunea la tronul britanic, care a avut nevoie de aprobarea Palatului Buckingham în cazul oricărei decizii, Prinţul Harry a avut parte de o viaţă mult mai lejeră. Desigur, şi el a fost nevoit să ia parte la toate evenimentele importante pentru monarhia britanică şi să se respecte cutumele Casei Regale, însă a putut trăi, în mare parte, după bunul plac.

Ei bine, tocmai despre asta e vorba. La un moment dat, Prinţul Harry a trecut printr-o perioadă tulbure în viaţa lui. Faptul că mama sa a decedat pe când el avea doar 12 ani şi-a pus amprenta asupra pshicului său şi a încercat să suprime tot ce simţea prin diverse obiciuri, nu tocmai pe placul bunicii sale, Regina Marii Britanii.

Potrivit spuselor lui, Harry a avut perioade în care s-a consolat cu alcool, ţigări şi petreceri dintre cele mai scandaloase. ”Ce simţeam vizavi de moartea mamei mele m-a dus spre alcool şi ţigări.”, a mărturisit Prinţul Harry, neferindu-se să precizeze că viaţa lui era un ”haos total” şi că era foarte aproape de un ”colaps”.

Un moment anume din toată această perioadă a fost însă suficient pentru ca tatăl său, Prinţul Charles, şi Regina Elisabeta să-l considere propice pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a-l pune la punct pe Prinţul Harry. Roşcovanul îşi aminteşte că prin 2012 se afla în Las Vegas, la o petrecere cu Ryan Lochte, când situaţia a scăpat de sub control. A consumat atât de mult alcool, încât n-a mai fost responsabil pentru ce făcea şi le-a oferit paparazzilor ocazia perfectă pentru a-l surprinde în ipostaze nedemne pentru o persoană cu sânge albastru.

Este vorba despre acele cadre în care Prinţul Harry apărea complet gol într-o cameră de hotel şi care au împânzit internetul. Se pare că acele fotografii i-au făcut destule probleme acasă, la palat. Prinţul Charles şi regina Elisabeta a II-a l-au convocat pe Harry chiar a doua zi şi i-au spus că totul trebuie să înceteze, căci s-a ajuns prea departe. La momentul respectiv, monarhul britanic le-a cerut ziarelor şi revistelor britanice să nu printeze niciuna dintre acele fotografii. Aşa s-a întâmplat, chiar dacă internetul stă mărturie pentru acea escapadă a Prinţului Harry.

Interesant e că de atunci roşcovanul nostru preferat n-a mai călcat pe bec şi chiar e un exemplu de ”Aşa, da!” la Palatul Buckingham!

Mai multe