Situație explozivă pentru prințesele Eugenie și Beatrice! Verișoarele regale ar putea "zbura" de la Palat
După ce s-au luptat să câştige o vizibilitate mai mare la Casa Regală, acum cele două verişoare ale Prinţului William se văd iar prinse la mijloc de scandalul care îi urmăreşte asiduu pe părinţii lor.
E clar, Eugenie şi Beatrice nu au noroc să aibă vieţi liniştite! După ce şi-aşa au fost mereu ţinta glumelor celor de la Palat, pentru că nu erau la fel de frumoase, de suple şi de elegante precum rudelele lor regale , cele două nepoate ale Reginei Elisabeta a II-a au avut de tras ani întregi şi din cauza scandalurilor sexuale care l-au urmărit pe tatăl lor, Prinţul Andrew, ori a situaţiilor penibile în care intra mama lor, Sarah Ferguson. Şi iată cum cele două Ducese de York, care astăzi sunt femei în toată firea, căsătorite cu partide bune, soţii bine văzute şi mame dedicate, ajung din nou în situaţia de a-şi vedea statutul ameninţat.
Acum, mult mai rasate, călite în atenţia publică, cu siluete lucrate şi un stil vestimentar studiat, Prinţesa Eugenie şi Prinţesa Beatrice, fiecare cu câte doi copii, şi-au câştigat pe merit un loc călduţ pe lângă Prinţul William şi Prinţesa Kate, viitorii regi ai Marii Britanii. Însă, după ce s-au dovedit atât de loiale şi de eficiente în slujba Casei Regale britanice pe parcursul celui mai greu an al Regelui Charles şi al Prinţesei Kate, toate eforturile lor par a fi zădărnicite de veşnicul scandal Jeffrey Epstein, care îi urmăreşte chiar şi după moartea lui pe părinţii lor. Practic, nu este zi ca tabloidele britanice să nu-i menţioneze în fel şi chip pe Prinţul Andrew şi pe fosta lui soţie, Sarah Ferguson (în continuare consoartă şi co-locatară), ca fiind pionii unei scheme groteşti cu minore exploatate sexual.
De poftele nebuneşti ale fratelui Regelui Charles am citit romane întregi în ultimii 20 de ani, însă acum e târâtă şi Fergie în aceeaşi mocirlă, ea profitând de prietenia lui Jeffrey Epstein din punct de vedere financiar şi recreaţional. Şi dacă n-ar fi fost acel schimb de mesaje între ea şi Epstein, în care Sarah Ferguson îşi declara părerile de rău şi-l asigura de toată prietenia ei, poate că acum scandalul nu s-ar fi reaprins cu aceeaşi forţă menită să pârjolească totul în jur.
Iar Eugenie şi Beatrice se tem că "focul" reaprins le va "arde" şi pe ele, dimpreună cu toate eforturile lor din ultimii ani de a contracara cu o imagine imaculată toată publicitatea negativă adusă de tatăl lor. Şi, fără Regina Elisabeta, care să le apere şi să le ţină pe lângă ea, verișoarele regale ar putea zbura de la Palat.
FOTO: Profimedia, Getty Images