Sol de pace! El e singurul care i-ar mai putea aduce împreună pe William şi Harry
În bătălia orgoliilor, un singur prieten comun i-ar mai putea reuni pe cei doi fraţi înstrăinaţi.
Prinţul Harry a tot dat semne că îi pasă de familia sa şi că, la nevoie, poate lăsa totul ca să se întoarcă la Londra, lângă tatăl şi fratele său. Însă Prinţul William, care traversează acum una dintre cele mai dificile perioade din viaţa sa, cu tatăl suferind de cancer de prostată şi cu soţia înfruntând o altă formă de cancer, nu lasă deloc garda jos şi nu are de gând să-şi ierte fratele pentru tot stresul la care a supus întreaga Familie Regală, făcându-l răspunzător pentru ruşinea publică şi rănile provocate celor dragi.
La mijloc, însă, se află un bun prieten de-al lor şi, într-o oarecare măsură, rudă, care i-ar putea face să se întâlnească pe teren neutru, fie că vor sau nu.
E vorba despre amicul lor, Hugh Grosvenor, cel de-al șaptelea Duce de Westminster și nașul Prințului George. Recent, el a trimis invitații rudelor şi prietenilor pentru nunta sa, care va avea loc în această vară. După o lungă relaţie, Ducele de Westminster urmează să se căsătorească cu iubita sa, Olivia Henson, pe 7 iunie, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Catedrala din Chester.
Era de la sine înţeles că Hugh Grosvenor le va trimite şi celor doi fraţi invitaţii, cu atât mai mult cu cât finul său, Prințul George, ar putea avea un rol principal în timpul nunții și ar putea participa în calitate de cavaler de onoare, relatează "Daily Mail". Totuşi, în situaţia de faţă, prezența Prințului William și a Prințesei Kate, precum și a Ducelui de Sussex rămâne sub semnul întrebării.
Dacă o vor face, va fi prima dată când cei doi frați înstrăinaţi se vor întâlni de la Încoronarea tatălui lor, Regele Charles, în mai anul trecut.
"Hugh Grosvenor rămâne neutru, menținând o relație bună cu amândoi, lăsându-i pe aceștia să își rezolve drama de familie", a scris comentatorul Ephraim Hardcastle.
Ducele de Westminster a fost numit cea mai bogată persoană din Marea Britanie cu vârsta sub 35 de ani de către "Sunday Times", în timp ce în lista celor mai bogați oameni din Marea Britanie pentru 2023 a fost, de asemenea, pe locul 11 în topul celor mai bogați oameni din Marea Britanie.
FOTO: Profimedia, Getty Images, Instagram