Sora Reginei Mary, Jane Stephens, va juca un rol important în staff-ul regal?

14 ianuarie 2024   Royals

Sora mai mare a noii suverane daneze a fost singura din familia sa care a asistat la ceremonia de schimbare a tronului de la Palatul Christiansborg.

În ziua cea mare în care Mary, fostă Donaldson, a urcat pe cea mai înaltă treaptă ierarhică a monarhiei daneze, având-o alături pe sora sa mai mare, Jane Stephens, în vârstă de 58 de ani, pentru a o ajuta să depășească emoțiile și sentimentele de tot felul - de la cele de exaltare, până la cele de resemnare, după mega-scandalul infidelității soțului său.

Lene Balleby, șefa departamentului de comunicare al Casei Regale, a confirmat încă de miercurea trecută că Jane Stephens va fi prezentă la ceremonia istorică de schimbare a tronului de la Palatul Christiansborg.

Pentru asta, Jane Stephens a trebuit să vină din cealaltă emisferă a Globului, ea trăind pe insula australiană Tasmania, în cel mai mare oraș Hobart, unde locuiește și cealaltă soră mai mare a lui Mary, Patricia Bailey, împreună cu familia ei. Fratele lor, John Donaldson, locuiește și mai departe, într-o suburbie din Perth, al patrulea oraș ca mărime din Australia, împreună cu familia sa.

Cine e Jane Stephens și ce rol ar putea juca pe lângă Regina Mary?

Jane Stephens lucrează ca farmacist și este coproprietară al Boost Juice, un bar de sucuri din centrul comercial Eastland din Hobart. Ea este căsătorită cu Craig Stephens, de profesie contabil, și are trei copii: Alexander, Erin și Kate.

Considerată una dintre cele mai apropiate rude ale noii suverane, Regina Mary, Jane Stephens a fost atât domnișoară de onoare la nunta ei din 2004, cât și nașă în 2006 pentru primul născut al lui Mary, Prințul Christian. Pe lângă faptul că își însoțește sora la diverse evenimente, Jane joacă, fără îndoială, un rol important în viața Reginei Danemarcei, întrucât ieri și-a văzut sora devenind regină, dar și finul ei devenind oficial moștenitor al tronului.

Cel mai recent, ea a participat la cina de gală organizată cu soțul ei, Craig, cu ocazia celei de-a 18-a aniversări a Prințului Christian. Ulterior, Prințesa Moștenitoare Mary, împreună cu soțul și copiii ei, și-a vizitat familia din Australia în decembrie, Familia Regală daneză petrecând deseori Crăciunul în Australia ori primind în vizită la Copenhaga rudele lui Mary.

La fel ca Mary, surorile sale mai mari, Jane și Patricia, s-au implicat și ele în mai multe cauze și au fost anterior ambasadoare ale organizației Ovarian Cancer Australia, care sensibilizează publicul cu privire la cancerul ovarian. Totodată, Jane și Patricia au ajutat de mai multe ori la acordarea bursei Prințesei Moștenitoare Mary pentru studenții danezi care participă la un schimb de experiență la Universitatea din Tasmania.

În plus, Jane este ambasador al Fundației Tasmaniene pentru Inimă Go Red for Women, iar în trecut, prin firma sa, a participat la campania „Say NO to bullying".

Este de așteptat, așadar, ca Regina Mary să-și dorească s-o aibă mai aproape pe sora sa, Jane, sau să-i acorde mai multe responsabilități de reprezentare.

FOTO: Getty Images

Mai multe