Sprijinul ei. George, Charlotte și Louis, lângă mama lor la prima sa apariție în 173 de zile

15 iunie 2024   Royals

Prințul Louis nu pare prea impresionat de momentul important care are loc chiar sub privirile noastre, ale tuturor – mama lui și-a făcut prima apariție de la Crăciunul anului trecut.

Trooping the Colour are o semnificație majoră anul acesta, marcând momentul în care Kate Middleton își face prima apariție publică de când se luptă cu cancerul. Iar, în asemenea ocazie specială, Prințesa de Wales îi are alături de ea pe cei mai dragi oameni din viața ei – cei trei copii, George, Charlotte și Louis, și soțul ei, Prințul William.

Prințul Louis (6) a fost prea puțin afectat de importanța zilei de azi, el privind indiferent spre mulțimile care s-au adunat încă de dimineață ca s-o vadă pe mama lui la prima sa apariție de anul acesta. Din când în când, cel mic a mai ridicat din sprâncene și-a rămas cu gura căscată când a mers cu trăsura regală prin Londra, însă cam atât.  

În tot acest timp, Prințul George (10) s-a comportat ca un adevărat viitor rege, a fost serios și parcă perfect conștient de tot ce se întâmpla în jurul lui. Iar Charlotte este copia fidelă a mamei sale, în rochița bleomarin și codița prinsă în spate, ca o domnișoară în toată regula.

În timpul paradei de azi, Prințul William va apărea călare, marcând cât mai ceremonios posibil ziua de naștere oficială a tatălui său, Regele Charles.

Așteptăm cu nerăbdare momentul în care întreaga familie regală va apărea la balconul Palatului Buckingham, rezervat pentru mai târziu în cadrul evenimentului de mare amploare Trooping the Colour.

Zilele trecute, se zvonea despre posibilitatea ca prințesa Kate Middleton să apară la balconul Palatului Buckingham, însă nimeni n-a confirmat oficial zvonul. Dar nici nu l-a infirmat. Abia ieri, pe 14 iunie, am primit confirmarea că Prințesa de Wales va fi prezentă la primul ei eveniment de la Crăciunul trecut.

foto - Profimedia

Mai multe