Strănepoata regală ce-i seamănă leit! Are gesturile, atitudinea și temperamentul Reginei Elisabeta a II-a

26 mai 2023   Royals

Regretata Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii este un monarh a cărui lipsă se simte, o suverană europeană ce a cârmuit cu înțelepciune 70 de ani, un număr record, de pe Tronul Marii Britanii, făcând ca monarhia să pară o instituție actuală. Odată cu moartea Maiestății Sale, brusc și monarhia pare depășită.

Moartea reginei Elisabeta a II-a a relansat dezbaterea despre viitorul monarhiei în lume. Subiectul este de mare actualitate în câteva dintre regatele aflate în Commonwealth, organizaţia care reuneşte în principal fostele colonii britanice. Chipul reginei se află acum pe monedele şi bancnotele din cele 15 ţări care au recunoscut-o ca şef oficial al statului. Este greu de spus, însă, dacă şi figura regelui Charles al III-lea va beneficia de aceeaşi onoare, întrucât unele dintre aceste ţări ar putea deveni republici în câţiva ani.

Trecerea de la monarhie la republicanism nu ar fi deloc o surpriză. Monarhia, forma de guvernământ dominantă în lume până la începutul secolului al XX-lea, mai caracterizează astăzi doar unul dintre cinci state de pe mapamond. Valul republican pare că înaintează încet, dar sigur. Deja există previziuni potrivit cărora George ar putea fi ultimul rege britanic.

Și în căutarea imaginii Elisabetei, experții regali au găsit-o pe cea care este cea mai aproape de Maiestatea Sa, din punct de vedere al aspectului, al purtării, al temperamentului. Este deja o strănepoată celebră, nimeni alta decât micuța Charlotte, al doilea copil al Prinților de Wales și a treia în linia de succesiune la tron.

Nu de puține ori, Prințesa Charlotte a fost surprinsă în ipostaze aproape identice cu regretata sa străbunică, pe care a plâns-o cu jale multă la înmormântarea din septembrie 2022. Imaginile de atunci cu Charlotte au impresionat o lume întreagă!

Anul acesta, singura fiică a Prinților de Wales a împlinit 8 ani, ocazie cu care Palatul a publicat obișnuitul portret regal aniversar. Ba chiar Charlotte a avut parte de două imagini, una în care se relaxa într-un scaun de răchită, iar în a doua a apărut cu cățelușul său drag, un cocker spaniel adorabil, răsfățatul familiei.

Micuța și-a luat foarte în serios rolul la încoronare și a apărut în ținuta regală foarte serioasă la Catedrala Westminster, pătrunsă de solemnitatea evenimentul. Și-a dat voie apoi să copilărească, la concertul de după încoronare.

Prințesa Charlotte și-a demonstrat inclusiv abilitățile la tras cu arcul, în cadrul unei apariții surpriză pe 8 mai, împreună cu Kate Middleton, Prințul William, Prințul George și Prințul Louis, în cadrul zilei naționale de voluntariat Big Help Out.

Foto: Profimedia, Getty, Instagram

Mai multe