Sunt atât de îndrăgostiți! Kate și William s-au sorbit încontinuu din priviri în ultima lor apariție publică

15 octombrie 2025   Royals

E atât de bine s-o vedem pe viitoarea regină britanică zâmbind larg, iar soțul ei pare să fie motivul buneidispoziții pe care Kate a avut-o în Irlanda de Nord, în cursul zilei de ieri.

Formează o imagine minunată împreună, când se completează unul pe altul și își zâmbesc complice chiar și cu publicul și presa lângă ei. E ca și cum nu-și pot ascunde încântarea, eliberarea pe care trebuie s-o simtă după ultimul an și jumătate, „cel mai greu” din viața lor, după cum a recunoscut și William.

Kate Middleton l-a privit cu admirație și drag pe Prințul William în cea mai recentă vizită oficială a lor, iar fotografii au surprins legătura specială dintre ei. Aflați la Northern Ireland Fire and Rescue Service Learning and Development College, la mică distanță de Cookstown din Co Tyrone, Irlanda de Nord, cuplul regal a făcut o plimbare cu mașina de pompieri, iar prințesa a glumit spunând că vrea să meargă cu viteza maximă și cu sirenele pornite.

Mai mult, i-a cerut lui William să preia volanul, flirtul dintre ea și soțul ei fiind evident. Însă totul n-a fost decât o glumă, vehiculul a fost condus pe un șofer profesionist. Dar, chiar și așa, cei doi soți regali s-au distrat de minune, lucru vizibil în fiecare imagine cu ei de ieri.

Este minunat să-i vedem pe Kate și William atât de relaxați împreună și zâmbitori, având în vedere că, în ultima perioadă, după ce prințesa a primit diagnosticul de cancer, acest lucru n-a mai fost posibil, stresul și îngrijorarea fiind omniprezente.

Poveste de iubire regală  

Povestea de dragoste dintre Kate Middleton și Prințul William este una dintre cele mai cunoscute și urmărite din timpurile moderne. Cei doi s-au cunoscut la Universitatea St Andrews din Scoția, în 2001, unde o simplă prietenie s-a transformat treptat într-o relație romantică. Cu toate că au avut parte și de o scurtă despărțire în 2007, legătura lor a devenit și mai solidă după ce s-au regăsit.

În 2011, întreaga lume a fost martoră la o nuntă regală de poveste, când William și Kate s-au căsătorit la Westminster Abbey. De atunci, au format o echipă unită, crescând împreună trei copii și reprezentând familia regală cu demnitate și eleganță.

Marele test în doi

Dar adevărata forță a relației lor a fost pusă la încercare în ultimul an, când Kate a trecut printr-o perioadă dificilă de sănătate. Deși familia regală a păstrat discreția cu privire la detalii, se știe că Prințesa de Wales a necesitat tratament medical și retragerea temporară din viața publică.

În acest context delicat, Prințul William a fost o prezență constantă în viața mamei copiilor lui. Potrivit apropiaților, această perioadă i-a apropiat și mai mult, după cum am putut vedea și în cea mai recent apariție publică a lor. William și Kate au petrecut mai mult timp în intimitatea familiei, concentrându-se pe ceea ce contează cu adevărat: dragostea, sprijinul reciproc și sănătatea celor dragi. În fața greutăților, iubirea lor a devenit mai matură, mai profundă și mai autentică.

foto - Profimedia

Mai multe