Superbele diademe moștenite de Kate Middleton de la regină: Cât valorează ele?

4 noiembrie 2022   Royals

A trecut ceva timp de la moartea Reginei Elisabeta, dar întrebarea rămâne: cine-i va moșteni bijuteriile regale? Regina Consoartă Camilla, Kate Middleton, Prințesa Anne, nepoatele și nevestele regale stau la rând...

Și nu vorbim despre niște bijuterii oarecare, ci despre o colecție impresionantă care a inclus peste 300 de piese, cu o valoare totală fabuloasă, de circa 3,4 miliarde de dolari. Ce-i drept, nu toate aceste bijuterii au aparținut în totalitate reginei, dacă ne referim la cele ale Coroanei, moștenite mai departe de Regele Charles al III-lea, dar care nu pot fi valorificate în vreun fel, fiind bunurile Angliei.

Există, însă, și o colecție particulară a Reginei Elisabeta, alcătuită din piese cumpărate chiar de ea, cadouri sau bijuterii moștenire de familie. Ei bine, această colecție include nu mai puțin de 98 de broșe, 46 de coliere, 37 de brățări și 34 de perechi de cercei, iar aceste bijuterii au fost moștenite, mai departe, de membrii familiei regale, după moartea suveranei.

Am vrut să aflăm în primul rând ce piese au trecut în posesia celei care poartă, acum, titlul de Prințesă de Wales, și anume Kate Middleton. 

Ei bine, umblă vorba că soția Prințului William este, mai nou, posesoarea unor piese care au făcut istorie. Este vorba despre o diademă emblematică, și anume Tiara Lover’s Knot, care a aparținut, inițial, Reginei Mary (bunica Elisabetei) și pe care Regina Elisabeta i-a oferit-o, apoi, Prințesei Diana pentru nunta ei.

A fost o bijuterie pe care Diana chiar a îndrăgit-o, dar ea i-a returnat-o soacrei sale după divorțul de Prințul Charles. Tiara este acum preferata lui Kate Middleton și va adăuga cel puțin un milion de dolari la averea ei personală.

Pe lângă aceasta, este posibil ca prințesa să fie primit și Tiara Halo de la Cartier, estimată la o valoare de 1,7 milioane de dolari, bijuterie pe care Kate Middleton a purtat-o ca „ceva împrumutat” la nunta ei regală cu Prințul Williams, din 2011.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe