Surorile Eugenie şi Beatrice ar putea fi "date afară" din familia regală?

29 mai 2020   Royals

E drept că aceste două surori, Beatrice şi Eugenie, au fost eclipsate de mult de verişorii lor, William şi Harry, şi de soţiile lor.

Acest lucru le-a produs chiar frustrări în fiicelor Prinţului Andrew, cele două simţindu-se rănite că au fost lăsate pe dinafară din cauza unor femei fără sânge albastru.

Din cauza faptului că fraţii Andrew şi Charles n-au fost niciodată atât de apropiaţi, este posibil ca aceste prinţese să aibă roluri din ce în ce mai minore în cadrul familiei regale. Mai mult, cum Prinţul Charles a făcut cunoscută intenţia lui de a strânge rândurile familiei regale, este posibil ca unii membri mai puţin importanţi să nu mai aibă niciun astfel de rol pe viitor.

Iar Prinţesele Eugenie şi Beatrice fac parte din acel grup de membri fără importanţă şi asta având în vedere poziţiile lor ocupate în succesiunea la tronul Angliei. 

Altfel, astăzi, 29 mai, ar fi trebuit să aibă loc nunta Prinţesei Beatrice cu logodnicul ei Edoardo Mapelli Mozzi, însă pandemia le-a dat planurile peste cap. 

Cu aceste prilej, am fi avut ocazia de a-i vedea din nou pe renegaţii Prinţ Harry şi Meghan Markle, care urmau să se întoarcă la Londra pentru a participa la nunta Prinţesei Beatrice.

Anulat din cauza crizei Covid-19, acest eveniment a fost lăsat, deocamdată, în stand-by, fără ca Palatul Buckingham să anunţe o nouă dată a nunţii. 

Mai multe